Stirile din ziua: 12 iulie 2022

Armonia și înțelegerea au triumfat pentru proiectele CLT legate de deșeurile în construcții din Timișoara. USR și PNL au votat inițiativa

Armonia și înțelegerea au triumfat pentru proiectele CLT legate de deșeurile în construcții din Timișoara. USR și PNL au votat inițiativa

Plenul online, considerat ”de vacanță” de unii dintre aleșii locali timișoreni, organizat marți seara, a adus și marea surpriză a trecerii în armonie totală a proiectului care a dus la scandal în plenul ordinar precedent, dar și la lăsarea viceprimarului Cosmin Tabără fără Direcția Patrimoniu. De fapt era vorba de două proiecte, cele legate de

Firmă din Lugoj, amendată pentru că avea țigări netimbrate și alcool nemarcat

Marți, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Lugoj au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care efectuează comerț cu produse care provin din contrabandă sau sunt destinate savârșirii acesteia, astfel că în incinta unei societăți comerciale (magazin) de pe Splaiul Morilor din Lugoj au fost găsite mai multe cutii de carton ce conțineau țigarete,

Nicolae Robu

Reacţie halucinantă a fostului primar Nicolae Robu în “Cazul Răvăşilă”: Tot Fritz e vinovat

Fostul primar Nicolae Robu a reacţionat imediat în urma descinderilor DNA la fostul său apropiat Florin Răvăşilă. Iar concluzia sa este simplă, Dominic Fritz l-a protejat pe Răvăşilă, iar nu el care l-a avut consilier personal, apoi i-a înfiinţat special o direcţie în cadrul Primăriei Timişoara. Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile de peste

Cosmin Tabără: DNA e în vizită la societatea care administra cimitirele Timișoarei

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, anunță că DNA a ajuns să cerceteze activitatea societății care administra cimitirele orașului, ceea ce confirmă faptul că ar fi constatat probleme în modul în care aceasta își desfășura activitatea. El mai menționează că nu a cedat unor presiuni pentru a nu ”vedea”. Tabără subiniază că a avertizat conducerea primăriei asupra

Municipalitatea timișoreană oferă un răspuns la răspunsul UVT. Instituția timișoreană nu a participat la solicitarea de oferte

Un banal contract de 16.000 de euro, acordat Universității Babeș Bolyai pentru un contract de cercetare a mediului școlar timișorean tinde să devină o adevărată telenovelă universitară. După ce Universitatea de Vest a reacționat la această acordare a contractului către altă instituție de învățământ superior, cu cuvinte grele, Primăria Timișoara revine și ea cu un

“DNA să vină să îl ia!” Percheziţii DNA la un fost consilier personal al lui Nicolae Robu şi fost director în Primăria Timişoara.

Procurorii DNA Timişoara au făcut, marţi dimineaţa, două percheziţii, dintre care una îl viza pe Florin Răvăşilă, fostul șef al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara. O altă percheziţie a vizat sediul unei case funerare, care gestionează două cimitire din Timişoara. Răvăşilă a fost consilier personal al lui Nicolae

Creștere alarmantă! Aproape 200 de noi cazuri COVID doar în ultimele 24 de ore în Timiş

Numărul cazurilor COVID este pe o pantă ascendentă în ultimele doua săptămâni. Dacă la începutul lunii iunie nu existau mai mult de 200 cazuri într-o săptămână, acum în Timiş se înregistrează aproape 200 de cazuri pe zi. Aşadar, DSP anunţă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 189 de noi cazuri COVID la nivelul

Primăria Timișoara nu dă curent gratis prin stațiile de alimentare auto construite pentru automobile cu bani de la AFM

Mai e puțin timp până când cele 16 stații de alimentare a autovehiculelor, construite de Primăria Timișoara, vor deveni funcționale, dar aceasta nu gratis cum ar fi dorit șoferii, ci la un preț de 80 de bani, plus o marjă de 10%, se arată în proiectul de hotărâre propus la votul consilierilor locali timișoreni. Proiect

Banatul are deocamdată destulă apă pentru consum

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că, în acest moment, nu se pune problema lipsei de apă pentru sistemele de alimentare centralizate. ABA Banat a anunțat că asigură resursa de apă brută din sursa de apă de suprafață, tuturor beneficiarilor ce utilizează apa în regim centralizat. “Planul de restricții și folosire a

Marilen Pirtea

UVT s-a supărat pe primărie. Contractul acordat Universității din Cluj considerat ”o insidioasă auto-sabotare a intereselor Timișoarei, produsă chiar din interiorul PMT”

Reprezentanții Universității de Vest Timișoara nu au primit cu bine vestea că cei de la Primăria Timișoara au acordat direct, fără licitație, un contract de cercetare a mediului școlar din oraș, către Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Universitarii ”locali” au aflat de contract din presă prin ceea ce consideră ”o știre relativ banală”. ”O știre

craft

Sesiune de informare privind finanțările disponibile în perioada 2022-2027, la CCIA Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează joi, 14 iulie, cu incepere de la ora 9.00, în Sala Dunarea, la Centrul Regional de Afaceri  Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, o sesiune de informare și prezentare a programelor de finanțare pentru perioada 2022-2027. Evenimentul este structurat pe paneluri în cadrul cărora vor fi

investitii Aquatim

Înteruperi la furnizarea apei în Coşava şi Tormac

Pe 12 iulie se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în Coșava. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 8-16, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută. Pe 13 iulie, între orele 8-15, în Tormac se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de mentenanță la foraj. La reluarea alimentării cu apă

Primăria dorește reabilitarea și transformarea în galerie de artă a unui spațiu din fosta cetate a Timișoarei/FOTO

Consilierii locali timișoreni pot decide astăzi aprobarea realizării unor lucrări de reabilitare a unui spațiu existent în ”piciorul” bastionului Timișoarei rămas în picioare pe drumul care leagă Piața Mărăști de zona Iulius Town. Acolo există un spațiu care a fost folosit de Uniunea Artiștilor Plastici, iar planul este ca acesta să găzduiască o galerie de

Editorial de Ino Ardelean

Drulă al II-lea. În căutarea electoratului pierdut

Cu un un optimism nedisimulat şi cu accente de festivism transmise în bula de partid, Cătălin Drulă a fost ales noul preşedinte al USR. El vine în funcţia pe care a deţinut-o tot Cătălin Drulă, dar ca interimar, obţinând un scor răvăşitor de peste 71%. În schimb, Cătălin Teniţă, candidatul Platformei „Curaj” a autointitulaţilor reformişti

Top