Regimul termic estimat de către specialişti pentru următoarele două săptămâni (11 – 24 iulie) va fi, în general, canicular la nivelul întregii ţări, în timp ce din punct de vedere pluviometric va exista un deficit, cu mici excepţii unde va ploua, însă în cantităţi reduse, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Banat, intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 25 – 29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9 – 13 grade, în medie). Din 14 iulie, însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă, cu temperaturi maxime de 31 – 34 de grade şi minime de 15 – 19 grade, mediat regional.
Pentru perioada 18 – 22 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, ploi de scurtă durată fiind posibile pe spaţii mici doar la începutul intervalului şi în jurul datei de 16 iulie.
Comentarii prin facebook