Spitalul Județean Timișoara a lansat în sistemul public de licitații electronice proiectul de achiziție pentru aparatura cu care va fi dotată noua maternitate. Aceasta este ridicată cu fonduri europene transfrontaliere, de către Consiliul Județean Timiș.
Suma oferită în cadrul achiziției de echipamente medicale pentru proiectul „Romanian-Hungarian cross-border project with a wider focus on diagnostics related to infertility, healthy pregnancy and newborn care”, este de 3,8 milioane de lei.
Solicitările sunt pe două grupe. Una se referă la investiția pentru echipamentele medicale aferente departamentului de microbiologie clinică, cu 988.653 lei fără TVA, respectiv lotul al doilea, pentru departamentul de genomică, pentru diagnostic și screening genetic de precizie, în valoare de 2. 831.016 lei fata TVA.
Contractul prevede inclusiv ședințe de training pentru personalul care va folosi aparatura, un pentru primul lot, respectiv șase sesiuni pentru personalul care va opera aparatura de screening și diagnostic genetic.
Data limita pentru depunerea ofertelor este 4 august.
Comentarii prin facebook