SCM Timișoara, victorie spectaculoasă la rugby, contra lui Dinamo

Arena Gheorghe Rășcanu a fost gazda primului meci din actuala ediție a play-off-ului. SCM Timisoara a întâlnit Dinamo, un rival de tradiție, care s-a întărit considerabil în această vară.

Onoare, determinare, ambiție, au fost reperele bănățenilor în partida de astăzi. În prezența a peste 400 de spectatori, SCM și Dinamo au început într-o notă de echilibru, 3-3 și câte o penalitate ratată de fiecare, apoi gazdele au jucat mult timp în jumătatea vizitatorilor. Așa a venit eseul lui Holoia, netransformat de Vlaicu și apoi o penalitate transformată de Rupanu, la a doua reușită din acest procedeu din trei încercări, 11-3. Se părea că Timișoara va avea o partidă ușoară după ce Murray a fost eliminat pentru o intrare dură la Rupanu, însă arbitrul Diaconescu i-a eliminat apoi temporar, destul de ușor pe Holoia și Popîrlan. Dinamo a redus din handicap până la pauză, eseu Ispir, transformat de Jondre, care reușea în debut și o lovitură de pedepasă să o transforme, 11-10.

În debutul părții secunde, încă în superioritate, Dinamo a mai pus un eseu, prin același Ispir, rămas netransformat, 11-15, după care Jondre a mai ratat o penalitate. Timișoara s-a trezit la timp, a reușit acțiuni bune în fața unei defensive extrem de agresivă, dar a reușit eseul prin tânărul Robert Murariu, după o fază în care înainatrea a dus greul. Vlaicu a transformat, apoi a reușit un drop superb pentru 21-15, scor cu care avea să se încheie partida. Una spectaculoasă și cu ritm, iar echipa bănățeană este singura echipă neînvinsă în acest sezon în acest sezon. În cealaltă partidă, Baia Mare s-a impus pe terenul Stelei, 30-24.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic Fritz, ca parte a disputei pe tema celor patru obiective din municipiu, solicitate de administrația județeană pentru a le renova. Clădirea Muzeului de Artă și sediile Bibliotecii Județene Timiș au fost obiectivele despre care primarul i-a transmis colegului său că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

dan voiculescu

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un comunicat de presă, PUSL solicită „demisia imediată” a lui Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei, în urma procesului pierdut cu ANI la Curtea de Apel Timişoara. Se întâmpla pe 10 februarie, Fritz depunând recurs la Înalta Curte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Să fie Buftea locul cu noroc? Ghiroda se întoarce din nou în Ilfov

În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va juca, în deplasare, cu nou-promovata CS Tunari. Partida e programată sâmbătă, 7 martie, de la ora 15.00, la Buftea, pe terenul sintetic din cadrul CNAF. Practic, va fi al doilea meci consecutiv în deplasare pentru bănățeni, pe suprafața sintetică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Să fie Buftea locul cu noroc? Ghiroda se întoarce din nou în Ilfov
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un prestigios târg de turism, cu sute de mii de vizitatori și mii de expozanți internaționali – ITB Berlin (Internationale Tourismus-Börse). Participarea a fost realizată prin standul oficial al Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, (MEDAT), unde Visit Timiș a promovat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic Fritz, ca parte a disputei pe tema celor patru obiective din municipiu, solicitate de administrația județeană pentru a le renova. Clădirea Muzeului de Artă și sediile Bibliotecii Județene Timiș au fost obiectivele despre care primarul i-a transmis colegului său că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei
Alfred Simonis acceptă ”mantaua” de Batman, pusă de primarul Dominic Fritz pe seama sa, dar spune, în același timp, că a văzut desene animate și cu ”ștrumfii puturoși”. Dialogul cu caractere de desene animate început joi de edilul șef al Timișoarei a continuat vineri cu afirmațiile șefului CJT, Alfred Simonis. În ciuda disputei, cel din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis acceptă caracterizarea de Batman, dată de Fritz, dar spune că a văzut și ”ștrumfi leneși”
Echipa de baschet feminin a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara a obținut o victorie de răsunet, clasându-se pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Această performanță deosebită confirmă valoarea sportului școlar timișorean și asigură calificarea echipei la etapa regională a competiției. Într-o competiție marcată de fair-play, ambiție, și energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stăpânele inelelor! Școala Gimnazială nr. 24, pe prima treaptă a podiumului județean
Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele vecine, dar se tem că vor fi refuzați de unii primari PSD, care ar putea să nu fie prea fericiți de o asemenea măsură, spun cei din conducerea PNL Timiș. Interesant este că inițiativa de comasare la nivel local aparține...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.