Etapa a VI-a din Liga de Rugby programează un duel ce se anunță intens în Ronaț. SCM USV Timișoara va întâlni Rapid, o echipă mult schimbată în bine față de anii trecuți, care a devenit o candidată certă la semifinale. Va fi și o revedere cu Gabriel Dănuț Jipa sau Joji Sikote, care până nu demult au îmbrăcat și tricoul Timișoarei.
Rapid este surpriza frumoasă a campionatului, cu un lot compus din jucători experimentați, care lasă totul pe teren. Echipa din București a jucat patru partide și a câștigat trei dintre ele, unul chiar la Steaua, formație care a fost ultima adversară a Timișoarei în campionat, bănățenii câștigând și ei în fața „militarilor”, grupare care se confruntă cu probele mari, și financiare, și de lot.
Timișoara a jucat doar trei partide, două victorii și o înfrângere la limită cu Dinamo, echipă cu un parcurs perfect până acum. Reamintim că gruparea viola și-a trecut deja un trofeu în 2026, Supercupa României, după un meci cu CSM Știința Baia Mare.
Așadar, sunt premise pentru un adevărat spectacol rugbistic, iar lumea este așteptată la arena Ghoerghe Rășcanu, sâmbătă, de la ora 11.













































Comentarii prin facebook