Radoje Vujošević, un baschetbalist muntenegrean în vârstă de 33 de ani, se alătură lotului aflat la dispoziția antrenorului Dragan Petricevic.
Cu o înălțime de 2,10 metri, noua achiziție a echipei SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara evoluează pe postul de pivot, putând acoperi și poziția 4.
Vujošević s-a născut în data de 5 mai 1989, la Nikšić, reprezentând Muntenegru în mai multe ferestre competiționale, atât la naționala U20, cât și la reprezentativele de seniori A și B.
Cea mai lungă perioadă – șapte ani – a petrecut-o la KK Mornar Bar, prima dată în sezonul 2011-2012, apoi între 2015 și 2021.
De două ori a fost legitimat și la KK Sutjeska, din orașul său natal (2011-2012 și 2021-2022).
Celelalte echipe din cariera sa sunt KK Budućnost (Muntenegru) și KK Kumanovo (Macedonia de Nord).
„Sunt bucuros că vin la Timișoara! Muntenegrenii Filip Barovic și Ivan Jelenic, care au jucat în trecut aici, mi-au spus lucruri frumoase despre echipă. Voi evolua alături de Ilija Djokovic, pe care îl cunosc din ABA League și ABA League 2. Cred că Timișoara are o echipă bună în acest sezon. Trebuie să ne antrenăm bine pentru a avea prestații reușite și rezultate pozitive. Sosesc puțin cam târziu, însă cred că totul va fi bine. M-am antrenat toată vara, sunt pregătit, deși este altceva să te antrenezi singur”, a declarat Radoje Vujošević.
El va purta numărul 17 pe echipamentul de joc.
Comentarii prin facebook