Piața Doina va trece prin lucrări de reparații. Va avea spațiu de recreere, copertină reabilitată și un grup sanitar nou/FOTO

Piața agro-alimentară Doina ar trebui total schimbată, dar până când se va întâmpla acest lucru va beneficia de reparații generale, transmite directorul societății Piețe SA, Liviu Cocean. Un spațiu de recreere, spații de depozitare, un grup sanitar nou, toate sunt prevăzute în cadrul acestor reparații.

Locuitorii din zona Șagului, dar și producătorii agricoli vor beneficia de spații de calitate sporită.

Piața Doina beneficiază de avantajul poziționării într-unul dintre cele mai populate cartiere ale Timișoarei și ar merita investiția într-o piață nouă. Până se va întâmpla acest lucru, consider că în această toamnă se impun de urgență lucrări de reparații Odată realizate, am toată încrederea că Piața Doina ar deveni mai atractivă atât pentru producătorii agricoli, dar mai ales pentru cetățenii din zonă, care așteptă de foarte mulți ani să se facă ceva și în „piața lor”. ️Avem în vedere înlăturarea copertinelor și meselor vechi și transformarea în zonă dedicată doar comercializării produselor la vrac, de sezon.️ ️Vom realiza reparații interior și exterior la copertinele mari, clădirea administrativă și hala de lactate. Vom amenaja un grup sanitar nou și vom crea spații de depozitare pentru clienții pieței. Vom dedica un spațiu pentru amenajarea unei zone de recreere, asemănătoare celei pe care o vom realiza în Piața Lipovei”, conform lui Cocean.

El subliniază că anul trecut, Piețe S.A. a executat reparații la piețele aflate în administrare în valoare de 820.000 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și zăpadă mare pe sinteticul din Buftea. Chiar și așa, CS Afumați – CSC Dumbrăvița s-a jucat, și bine că s-a jucat pentru că echipa bănățeană a obținut un succes foarte important. Alb-verzii au revenit la Buftea pentru un meci oficial,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri
Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat un parteneriat pentru implementarea unui proiect major: „Modernizarea Bulevardului Ghioceilor”. Valoarea totală estimată a investiției este de 23 de milioane de lei, iar Consiliul Județean Timiș va asigura o cofinanțare de 7 milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș  pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor
PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut 6 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți violatori, reținuți într-un caz grav de agresiune sexuală asupra unor minore
Timișorenii nu mai cad în capcana promisiunilor frumos ambalate. Sunt însă atenți la politicienii care par capabili să schimbe ritmul și modul de a face politică. În cazul lui Alfred Simonis, întrebarea esențială nu este dacă promite, ci dacă poate să livreze. Și, mai ales, dacă poate transforma avantajul său real – o reprezentare mult...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și examenul încrederii publice
Timișorenii, dar şi vizitatorii orașului sunt invitați să redescopere spiritul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Organizat de Timișoara Free Tours, evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, între orele 15:00 – 17:00. Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Premierele Timișoarei” într-un tur pietonal din cadrul seriei „Turist la tine acasă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.