Protecția Consumatorilor cere închiderea pe jumătate de an a fabricii de prăjituri aparținând unei cunoscute rețele de cofetării din Timișoara/VIDEO

Protecția Consumatorilor cere închiderea pentru jumătate de anu a laboratorului de producție aparținând uneia dintre cele mai apreciate rețele de cofetării din Timișoara. Decizia vine în urma unui control realizat la unitatea amintită, unde au fost descoperite grave probleme.

În cazul laboratorului de producție panificație cofetărie aparținând unei populare rețele de patiserie din Timișoara, a fost propusă închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni. Cele mai frecvente și mai grave abateri s-au referit la condițiile de igienă,condițiile de depozitare și existența unor produse expirate.

Protecția Consumatorilor a efectuat în perioada 31.08-01.09 verificări la 37 operatori economici în Lugoj și 33 în Timișoara, iar, pentru neregulile constatate, au fost aplicate numeroase sancțiuni: 84 amenzi contravenționale, în valoare totală de 605.000 de lei, 42 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme cantitate 2039 kg, oprire temporară în vederea expertizării bijuterii de 3037 grame
De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 22 de unități și a fost propusă măsura de închidere a unității pentru o perioadă de cel mult 6 luni pentru 22 de unități.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Nero a spus: (septembrie 2nd, 2022 at 18:32 )

CARE E LABORATORUL ? NU MAI DATI STIRI FARA NOIMA.

David a spus: (septembrie 4th, 2022 at 12:05 )

Pai e clar că închid cofetăriile cu renume în județ ca să crească vânzările afacerilor care plătesc acestor infractori ” zeciuială”. Sunt minim 5-6 afaceri noi( 1- 3 ani) în domeniul patiserie-cofetarie în Timișoara, cu prețuri foarte piperate pentru produse ce copiază produse „de afară”. Am probat produsele acestor hibrizi în ale cofetăriei și nu am fost mulțumit. Mai bine cumpăr congelate de la supermarket decât să întrețin această mafie.

Alex a spus: (septembrie 4th, 2022 at 12:59 )

Cofetaria Seneville. Ar fi bine sa le spuneti numele. Nu de alta dar inca sunt deschise, oamenii sa stie sa numai cumpere de la ei !!!!

Diana chis a spus: (septembrie 4th, 2022 at 13:41 )

Dați numele cofetăriilor!
Faceți controale mai dese în toate unitățile care produc și /sau comercializează alimente!!!
De când cu creșterea preturilor la materie prima,combustibil ,utilități etc sigur nu ies cofetăriile și alte unități de genul în pierdere!Reeticheteaza, vând expirate!!!
Numele lor ,măcar la cei 2% pe care se sinchisește vreo „Directie” sa ii controleze!

@ a spus: (septembrie 4th, 2022 at 13:54 )

Seneville e franciză. Punctele lor de vânzare funcționează, site-ul de vânzări funcționează.
Prețurile sunt destul de pipărate și la Seneville.
Dacă în săptămânile viitoare o să vedeți investiții în marketing agresiv la concurență, ori o diversificare bruscă a producției de la patiserie-panificație spre cofetărie, eventual și o nuntă în familia vreunui șef de la controale, veți dezlega șarada. Dacă s-a deschis o pistă pentru altă firmă, vom ști repede.

Andrei a spus: (septembrie 4th, 2022 at 21:06 )

Fireati ai dracu cu știrile Inexacte! Rămășițe comuniste!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.