La Timișoara are loc o nouă ediție a Erasmus International Week

În perioada 24-28 octombrie 2022, Universitatea de Vest din Timișoara, prin Biroul Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale, organizează cea de-a XI-a ediţie a evenimentului anual, deja tradiţional, Erasmus International Week @ West University of Timişoara, declarat în repetate rânduri model de bune practici la nivel naţional.

Această ediţie cu titlul „Internationalization of Higher Education in 2022-2023 and beyond— Focus on Ukraine” este dedicată participării colegilor noştri de la universităţile partenere Erasmus+ din Ucraina – ca primă şi momentan unică iniţiativă de acest fel la nivelul României. UVT oferă, prin intermediul proiectelor de mobilităţi pe care le gestionează, granturi individuale Erasmus+ tuturor participanţilor nominalizaţi de către instituţiile partenere din Ucraina.
Un total de 27 de cadre didactice şi personal administrativ din cadrul a 11 instituții de învățământ superior din Ucraina participă în cursul acestei săptămâni la activităţi de predare în cadrul unora dintre facultăţile UVT sau sesiuni de formare profesională susţinute de experţi UVT. De asemenea, programul include workshop-uri pe tematica internaţionalizării învăţământului superior, dar şi sesiuni informative privind programul Erasmus+ susţinute de experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Programul a fost conceput astfel încât să răspundă intereselor şi nevoilor participanților: mobilităţile internaţionale în noul program Erasmus+, programul Visiting@WUT, strategii de internaţionalizare şi redefinirea relaţiilor internaţionale în învăţământul superior pe timp de criză, sau iniţiativa European Universities. Astfel de acţiuni aduc valoare adăugată experienţei profesionale a participanţilor din Ucraina, dar şi a colegilor din UVT ce intră în contact cu ei, într-o altă formă de internaţionalizare, chiar acasă.
Universitatea de Vest din Timișoara îşi demonstrează disponibilitatea de a sprijini concret universităţile din Ucraina, mai ales în această perioadă de instabilitate și lipsă de previzibilitate. Am ajuns la un format ajustat al programului Erasmus International Week @West University of Timişoara, mai adaptat la noile condiţii şi nevoi din învăţământul superior regional şi european, unde ne asumăm contribuţii semnificative privind viitorul colaborărilor internaţionale. UVT a pus constant la dispoziţie sprijin partenerilor instituţionali din Ucraina în această perioadă de criză şi va continua să facă acest lucru. De altfel, la propunerea instituţiei noastre, Universitatea din Cernăuţi a devenit universitate asociată alianţei europene UNITA, printre ai cărei membrii fondatori se numără Universitatea de Vest din Timişoara”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înainte să aruncăm un obiect, putem face un test de numai trei secunde: Este ambalaj reciclabil? Atunci merge în pubela galbenă. Este sticla? Atunci alegem clopotul verde. Este obiect textil? Atunci se colectează separat. Nu mai poate fi reciclat sau reutilizat? Atunci poate merge la rezidual. Momentan, pubela neagră este destinată deșeurilor precum scutecele, șervețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ECO SERV Timiș: patru întrebări înainte de pubela neagră
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara desfășoară marți, 27 august, o operațiune de amploare, punând în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba. Ancheta, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, vizează o rețea infracțională acuzată de furt în formă continuată, infracțiuni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în vestul țării: cabluri CFR furate, arse ilegal și reziduuri aruncate în râul Mureș. Sunt vizate 224 de infracțiuni
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Noul Cod al Amenajării Teritoriului a pus Timișoara să se ocupe de înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat, un organism care ar trebui să se ocupe cu coordonarea tehnică a documentațiilor de urbanism din zona metropolitană a orașului. Cum se va aplica în practică acest lucru rămâne de văzut, aceasta dacă ne gândim că deocamdată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost aprobată înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat. Va reglementa activitatea urbanistică în zona metropolitană
Timișenii sunt invitați să depună sugestii și propuneri privind finanțarea proiectelor sportive ale structurilor de drept privat, în sesiunea a doua din 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate în sesiunea 2 de către structurile sportive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul, chemat să își spună părerea asupra finanțării proiectelor sportive private din bugetul județean
Locația pe care a fost ridicat vechiul stadion Dan Păltinișanu, în prezent un platou curățat de ruinele fostei construcții, va fi deocamdată loc de organizare a unor evenimente, pentru ca ulterior să demareze construcția noii arene sportive a orașului. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că demararea efectivă a construcției ar urma să aibă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul stadion al Timișoarei ar urma să înceapă în iarnă
SCM Politehnica Timișoara a jucat un ultim meci de verificare înaintea startului din Liga Națională de handbal. Alb-violeții au învins naționala de seniori a Iranului, ocupanta locului al șaselea la cele mai recente Campionate ale Asiei. Prima repriză a fost echilibrată, chiar dacă echipa bănățeană s-a desprins la 12-9 și 16-12. Alb-violeții au avut avantaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Test bun pentru handbaliști înainte de debutul în campionat
Un început de sezon în forță pentru micii fotbaliști ai clubului CFR Timișoara! Grupa 2015 a clubului timișorean a participat recent la prestigiosul turneu „Cupa Viitorul Zalău”, unde a reușit o performanță remarcabilă, adjudecându-și trofeul de campioană și terminând competiția pe locul 1. Evoluția juniorilor de pe Bega a fost una la superlativ pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timișoara 2015 începe seria turneelor de toamnă cu un succes categoric la Zalău! Meciuri excelente, atitudine bună
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.