Stirile din ziua: 21 octombrie 2022

La școala Waldorf se va ridica un nou corp de clădire în valoare de aproape 23 de milioane de lei/FOTO

La școala Waldorf se va ridica un nou corp de clădire în valoare de aproape 23 de milioane de lei/FOTO

Școala Waldorf din Timișoara va beneficia de un corp de clădire care va oferi 8 săli de clasă, 13 laboratoare și ateliere, cabinete, săli afterschool, o sală multifuncțională și spații administrative. Investiția de aproape 23 de milioane de lei se face din fonduri europene, iar dorința celor de la Primăria Timișoara, care au depus proiectul

Se face curat în cimitirele din Timișoara/FOTO

După toate problemele avute cu cimitirele timișorene, municipalitatea vrea să se prezinte așa cum trebuie în fața cetățenilor în data de 1 noiembrie. În incinta cimitirelor se face curățenie generală. Primăria Timișoara are în patrimoniu 6 cimitire: Calea Lipovei, Stuparilor, Rusu Șirianu, Calea Șagului, Buziașului și Cimitirul Săracilor. În această perioadă, se face curățenie generală

Viorel Coifan a fost ales președintele seniorilor liberali

Viorel Coifan, unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Timiș, fostul președinte al filialei, fost deputat și fost președinte al Consiliului Județean Timiș, a fost ales, președinte al Organizației Seniorilor Naționali Liberali Timișoara. ”Intenția noastră este de a revigora activitatea seniorilor liberali din Timișoara pentru a putea coopera activ și fructuos cu celelalte structuri

Simona Halep

Simona Halep, suspendată provizoriu după ce ar fi folosit o substanţă interzisă la US Open

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat că Simona Halep a fost depistată cu Roxadustat, substanță inclusă pe lista substanțelor interzise a Agenției Mondiale Anti-Doping din 2022, a anunţat Digisport. Roxadustat se folosește împotriva anemiei, este un inhibator al prolil-hidroxilazei HIF și stimulează producția endogenă de eritropoietină și producția de hemoglobină și celule roșii

Tragedie anulată de intervenţia promptă a pompierilor la un incediu produs pe un acoperiş al unei case

Pompierii timișeni au fost solicitați vineri să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință din localitatea Moșnița Nouă. Incendiul s-a propagat de la un burlan de fum neprotejat corespunzător față de elementele combustibile din acoperiș. Din fericire, propagarea incendiului a fost observat la timp, astfel intervenția rapidă a pompierilor a limitata extinderea acestuia. În

A venit momentul primei vacanţe, cea de… „toamnă”

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la şcoală pe data de 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Este aşa zisa vacanţă de tomană, prima din noul an şcolar. Dacă până acum beneficia de ea doar şcolarii şi pre-şcolarii din acest an, toţi elevii au parte de

La Timișoara a avut loc Forumul strategic E³UDRES²/FOTO

Centrul de conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 20 octombrie, Forumul strategic E³UDRES², acesta fiind, de altfel, evenimentul major al reuniunii de la Timișoara, ce are loc între 18-21 octombrie, a consorțiului celor 9 universități europene care promovează dezvoltarea orașelor mici și mijlocii și a mediului rural din jurul acestora, pentru transformarea lor

Cu bani de la Consiliul Județean, la Tomești a fost deschis un nou centru de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități

Un număr de 18 persoane aflate în Centrul de îngrijire de la Ciacova vor avea acum parte de aer de munte, ei vor fi mutați la Centrul pentru persoane cu dizabilități, în Tomești, proaspăt inaugurat, printr-o investiție a Consiliului Județean. Noul centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități a fost inaugurat, joi,

Ce prețuri medii estimează CJ Timiș la produsele agricole pentru anul viitor: oul la 0,55 de lei, laptele 2,10 lei litrul, iar cartofii la 1,50 de lei kilogramul

Ce prețuri medii estimează CJ Timiș la produsele agricole pentru anul viitor: oul la 0,55 de lei, laptele 2,10 lei litrul, iar cartofii la 1,50 de lei kilogramul Un ou va avea prețul mediu de 0,52 lei pe bucată, un kilogram de cartofi 1,50 de lei, laptele de vacă 2,10 lei litrul, mierea de albine

Se pregătește demararea lucrărilor de reparații a carosabilului din intersecția de la Modern/FOTO

Primăria Timișoara va continua lucrările pe care le desfășoară pe principalele artere de circulație din oraș. Se va lucra pe noua legătură rutieră și pietonală dintre zona Modern și UMT, dar și pe strada Gheorghe Lazăr, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. „Pe Sever Bocu s-a asfaltat în weekend intersecția cu Sf. Apostoli Petru și Pavel, unde

Iosif “Borsetă” Nicoară pleacă din funcţia de şef de cabinet al lui Alin Nica, dar nu foarte departe. Va fi şeful APDT Timiş/.Update. A venit confirmarea oficială

Iosif Nicoara, supranumit “Borsetă” din perioada în care era şef la Poliţia de Frontieră, pleacă din funcţia de şef de cabinet al preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica. El va ocupa, de la începutul săptămânii viitoare, funcţia de director al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiş, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean. În urma

Razie pe autostradă! Sute de amenzi FOTO

În perioada 17 octombrie – 20 octombrie, polițiștii din cadrul structurii centrale a Brigăzii Autostrăzi împreună cu cei ai Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu- Vâlcea, Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva, Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța și din cadrul

“Valul renovării” aduce peste 23 de milioane de euro în Timiş, prin PNRR

Peste 23 de milioane de euro este suma totală pe care o vor primi localitățile din Timiș prin Planul Național de Redresare și Rezidenţă (PNRR), în cadrul componentei C5 – “Valul renovării”. În total sunt 18 proiecte, împărţite la opt localităţi plus Consiliul Judeţean, cele mai multe, şase, fiind la Lugoj.  Proiectele vizează, în general,

traian

Primăria Timișoara organizează o nouă dezbatere publică pe tema Regenerării urbane a zonei Piața Traian

Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe timișorenii interesați la a doua dezbatere publică pe tema proiectului DALI – „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”. Aceasta va avea loc luni, 24 octombrie 2022, de la ora 17.30, în Piața Romanilor nr. 1.  Vă reamintim că, în premieră, Primăria Municipiului Timișoara a lansat o consultare publică încă

Vreme blândă în acest sfârşit de săptămână. Vezi ce temperaturi vor fi în Banat, dar şi în celelalte regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână. Iată cum va fi vremea și în ce regiuni ale țării sunt așteptate ploi! Vineri, 21 octombrie 2022, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 20- 21 de grade Celsius prin Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania. În schimb, prin Moldova, Dobrogea,

Editorial de Eugen Sasu

Pasajul de la Operă. Șobolanii nemțești s-au făcut cât crocodilii de Bocsig

Au trecut vremurile când îl mai și aplaudam pe Nicolae Robu, dar uite că ele nu s-au dus de tot și-au reînviat cu ocazia unei noi postări pe Facebook. „Iată, stimați timișoreni, ce am ajuns să avem în zona zero a orașului, în pasajul din Piața Victoriei! Oare Garda de Mediu mai există în Timișoara?”,

1,3 miliarde de euro pentru investiţii în eficienţa energetică

Independența energetică a Europei și, implicit, a României față de Rusia este prioritară în acest moment, consideră deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru.  Vestea bună în acest sens o reprezintă suma de 1,3 miliarde de euro pe care România o va primi începând cu anul viitor pentru investiții în infrastructură energetică, arată deputatul liberal. El

Top