O nouă premieră la Teatrul German: „Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Volker Schmidt

Teatrul German de Stat Timișoara anunță o nouă premieră, prima din această stagiune. Este vorba de „Livada de vișini”, de A.P. Cehov, în regia lui Volker Schmidt, care va avea loc vineri, 28 octombrie 2022, începând cu ora 19.30.

 „Livada de vişini” este ultimul text major al autorului rus, pe care l-a scris înainte de moartea sa prematură și pe care l-a descris drept o satiră la adresa naturii umane și a destinului. Este un text despre vieți irosite, despre iluzia și erorile iubirii.

Autorul, actorul și regizorul austriac Volker Schmidt a pus în scenă piese la Wiener Festwochen, la Staatstheater Hannover, la Darmstadt, la Schauspielhaus Viena, la Moscova și la Copenhaga, printre altele. În 2015 a lucrat pentru prima dată la DSTT, unde a pus în scenă un text propriu, Eigentlich schön, – „De fapt e frumos”. Până în prezent, piesele sale au fost traduse în zece limbi și jucate în numeroase țări.

Distribuție: Ioana Iacob, Alma Diaconu, Oana Vidoni, Bülent Özdil, Marc Illich, Rareș Hontzu, Olga Török, Niko Becker, Aida Olaru, Franz Kattesch, Ida Jarcsek-Gaza, Richard Hladik.

Spectacolul va beneficia de supratitrare în limba română și engleză. Biletele se pot cumpăra de la casieria Teatrului German, sau din rețeaua de bilete Entertix.

Mai multe detalii, aici: https://www.teatrulgerman.ro/ro/reprezentatii/livada-de-vi%C8%99ini/

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare

Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ianis Doană și Dan Alexa, laureații Ligii a II-a în luna august

Parcursul fără înfrângere din campionat a făcut ca doi reprezentanți ai Politehnicii Timișoara să fie laureații lunii august. Liga 2 a anunțat astăzi suprelativele ultimei luni de vară și primei luni de campionat. Ianis Doană este jucătorul lunii august în Liga 2 Casa Pariurilor! Tânărul de 18 ani de la Politehnica Timișoara a marcat 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ianis Doană și Dan Alexa, laureații Ligii a II-a în luna august
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026, AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție. Estimare participare vot parlamentare Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II
Luna octombrie aduce la Timișoara Laboratoarele AnimaDOK 4 – „Avanpost stop- motion și media literacy”, un atelier intensiv în care animația realizată cadru cu cadru se întâlnește cu noile instrumente de generare a imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale. Timp de șapte zile, 15 tineri, împărțiți în trei echipe, vor lucra la concepte de scurtmetraje și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animația și inteligența artificială, în prim plan. 15 tineri vor experimenta două moduri de a crea imagini la Timișoara
Vineri începe perioada competițională UNITED Street Football x MONS, cu turneul de fotbal pe nisip organizat în Piața Libertății din Timișoara. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc de la ora 18:00 și va include tragerea la sorți a echipelor participante. Începând cu ora 19:00, programul continuă cu meciuri demonstrative și amicale, organizate în deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în… nisip și pe stradă! UNITED Street Football x MONS începe vineri în centrul Timișoarei
Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.