Primăria dorește limitarea accesului camioanelor și utilajelor în anumite zone ale Timișoarei

Primăria Timișoara dorește să limiteze accesul mijloacelor de transport și a utilajelor cu masa mai mare de 3,5 tone pe o parte din străzile orașului. Zonele vizate de restricții vor fi semnalizate corespunzător.

”Pentru fluidizarea traficului şi limitarea intensităţii acestuia, precum şi pentru protejarea unor sectoare de drumuri, se restricţionează accesul şi circulaţia autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în anumite zone din municipiul Timişoara, sunt instituite restricţii de tonaj semnalizate prin indicatoare rutiere, denumită în continuare “zonă restricţionată”. Accesul în zona restricționată se poate realiza doar in baza unei autorizații de circulație, legitimații, abonamente, avize ale Comisie de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara”, se spune în proiectul de hotărâre care urmează să fie votat de consilierii locali.

Zonele de pe raza Municipiul Timișoara în care este restricţionată circulaţia autovehiculelor și utilajelor cu masa maximă total autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv cu masa maximă total autorizată mai mare de 5 tone, sunt semnalizate corespunzător prin indicatoare rutiere. Zona restricţionată poate fi modificată de Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, cu avizul politiei rutiere. Restricţiile menţionate la art. 4 vor fi semnalizate prin indicatoare rutiere cu aceste semnificaţii şi prin indicatoare de orientare.

Restricţionarea circulatiei autovehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 t în zona restricționată a  Timișoarei va fi stabiită pe paliere orare. În intervalul orar 22- 06 accesul si circulatia acestora este liber; în intervalul orar 06-22 accesul si circulatia acestora sunt permise numai în baza autorizaţiilor, legitimaţiilor, abonamentelor şi avizul Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Arterele de circulaţie pe care vor circula autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care tranzitează municipiul Timişoara sunt: Str. Polonă – Str. Ovidiu Cotrus – Calea Şagului – Bv. Dr. Iosif Bulbuca –Bv. Liviu Rebreanu – P-ţa General Gheorghe Domăşnean – Calea Stan Vidrighin – Str. Şt. O. Iosif – Str. Baba Dochia – Str. Andrei Şaguna – Calea Dorobanţilor – Str. Gheorghe Adam – Str. Avram Imbroane – Str. Aristide Demetriade – Str. Divizia 9 cavalerie – Str. Amurgului – Str. Miresei – Bv. Cetăţii – Str. Cloşca – Str. Lt. Ovidiu Balea.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (octombrie 30th, 2022 at 13:08 )

Și între case vor circula într-o veselie ca și pînă acum ,trec pe lângă tabla de limitare la 3,5 Tonne de parcă nu există și nici dracu nu-i oprește.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.