La data de 1 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 9 Rurale Jebel, au depistat un bărbat, în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea o autoutilitară în localitatea Liebling, din județul Timiș, încărcată cu material lemnos, fără a avea montate placuțe cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoutilitara nu era înmatriculată în circulație.
Totodată, s-a stabilit că că acesta transporta o cantitate totală de 2,5 mc lemn de foc, de esență stejar și frasin, materialul lemnos fiind confiscat și lăsat în custodia reprezentantului Ocolului Silvic Lunca Timișului, în vederea continuăarii cercetărilor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2010, cu suma de 10.000 de lei.
Foto: arhivă
Comentarii prin facebook