Stirile din ziua: 20 noiembrie 2022

Două persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la Urseni, lângă Timişoara/Foto

Două persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la Urseni, lângă Timişoara/Foto

O femeie a rămas încarcerată, alegându-se cu politraumatisme, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la trecerea de nivel cu calea ferată în localitatea Urseni. Femeia şi o altă persoană din automobil au ajuns la spital, în timp ce niciunul dintre cei 60 de pasageri ai trenului

Fântâna cu Pești, devenită roz somon, nu e pe placul poporului

Inaugurarea Fântânii cu Pești din centrul Timișoarei, în varianta sa renovată, revopsită în roz somon, a venit la pachet cu un adevărat festival de comentarii negative. ”Plăcerea” de a anunța finalizarea lucrărilor din partea actualei administrații i-a revenit viceprimarului Ruben Lațcău, așa că pe pagina sa de Facebook, la postarea cu Fântâna curg peste o

Alexandra Rigler

Ce fonduri sunt disponibile pentru sectorul cultural la Centrul de Proiecte Timișoara. Sesiunile de finanțare, prezentate într-un seminar online

Organizațiile care vor să facă parte din Programul Cultural Timișoara 2023 au la dispoziție numeroase surse de finanțare pentru proiectele pe care doresc să le deruleze. Acestea vor fi prezentate, luni, în cadrul unui seminar online. Luni, 21 noiembrie, de la ora 11:30, va avea loc un webinar despre prezentarea planului pentru extinderea și consolidarea

drum Dumbravita

Lucrările la drumul județean din Dumbrăvița sunt tot blocate din cauza stâlpilor de troleibuz. Primăria Timișoara nu semnează protocolul de predare

Consiliul Județean Timiș se va apuca de drumul județean între ieșirea din Dumbrăvița și Nodul A1, dar nu poate face nimic pe porțiunea dintre Timișoara și ieșirea din comuna periurbană. Conducerea instituției spune că în continuare primăriile din cele două localități refuză să predea amplasamentul, care include stâlpii de troleibuz, pentru a se putea lărgi

Liga 3. Reșița pierde la Pecica și se relansează lupta pentru primul loc în C8

Progresul Pecica a reușit marea surpriză în etapa a 13-a a Ligii a 3-a, seria 8, învingând liderul CSM Reșița. A fost 3-2 după un meci speculos pentru gruparea arădeană, rezultat de care a profitat alte echipe din județul vecin și asta pentru că grupările din Timiș nu au impresionat în această rundă. Ghiroda a

handbal

Nicio șansă. Poli pierde și în Dobrogea

Înfrângere și în etapa cu numărul 12 din Liga Zimbrilor pentru băieții în alb-violet, care se întorc fără punct de la Constanța. Poli a pierdut în fața echipei de handbal la malul mării cu 26-31. Este a noua înfrângere pentru bănățeni, care au doar trei victorii în acest sezon, mult sub potențialul echipei. Poli nu

Moarte şi fotbal. Începe Campionatul Mondial din Qatar

„15.000 de morți pentru 5.760 de minute de fotbal? Rușine!”. Pancarte cu mesajul de mai sus au apărut pe stadioanele din Germania, în ultima etapă jucată, sintetizând poate cel mai bine a XXII-a ediţie Campionatului Mondial de fotbal, care începe astăzi. Ea se referă la muncitorii morţi, în mare majoritate migranţi, în timpul construirii forţate,

Top