Infractor la 16 ani! I s-a pus pata pe mai multe perechi de încalţăminte sport

Joi, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au reținut un tânăr, în vârstă de 16 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În data de 10.11.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 01/02.11.2022, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o anexa a unui centru comercial situat pe strada Constantin Brâncoveanu, din Timișoara, de unde ar fi sustras articole de încălțăminte, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, 10 noiembrie, polițiștii au depistat în municipiul Timișoara un tânăr, în vârstă de 16 ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri. Prejudiciul a fost recuperat parțial.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului și recuperării prejudiciului în totalitate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara

Lotul pentru următorul sezon al campioanei naționalei de rugby se completează cu alți doi jucători din circuitul Stejarilor. Cele două transferuri se adăugă mutării făcute la începutul acestei săptămâni, când talonerul Tudor Butnariu s-a alăturat SCM USV Timișoara, la fel ca David Trăușan, care revine la Timișoara. „De data aceasta este vorba despre transferul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Pe fațadele a 19 școli din oraș e proiectat semnul victoriei, simbol al Revoluției

Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e proiectat semnul victoriei, simbol al Revoluției
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devină un hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT. Care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devină un hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e proiectat semnul victoriei, simbol al Revoluției
O discuție mai veche legată de spațiile educaționale din Timișoara și-a găsit rezolvare. În ședința de miercuri a Guvernului României, a fost aprobată trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul public al Statului și trecerea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Vest Timişoara în vederea mutării acolo a activității Facultatății de Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest primește fostul Liceu Leonida din Timișoara pentru a găzdui acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport și un campus de cercetare
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” se dovedește un succes de casă. Organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit să aducă, miercuri, 18 decembrie, o premieră pentru MNArT. 735 de elevi din toate colțurile țării, alături de studenți ai Facultății de Arte și Design din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Luminile lui Caravaggio” a atras un număr record de elevi și studenți vizitatori într-o singură zi
Încă un pas înainte pe calea modernizării şi a inovaţiei. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat cu Power Electric SRL, investiția de 30.000 de euro oferă studenților acces la tehnologii avansate și un mediu de învățare modern,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi a inaugurat un laborator modern de luminotehnică
Astăzi, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al CJ Timiş, afirmă că majorarea impozitelor nu reprezintă garanţia unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Impozitele si taxele mai mari reprezintă doar iluzia unor încasări mai mari”. Interviu cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT. Care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devină un hub regional pentru soluții IT sustenabile”
Municipiul Timișoara își propune să negocieze achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului  „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20%  deținut de Fondul Proprietatea. Inițiativa va fi propusă la vot Consiliului Local, în viitoarea ședință. În prezent, structura acționariatului aeroportului include Statul Român, prin Ministerul Transporturilor (80%), și Fondul Proprietatea (20%). Preluarea acțiunilor va permite Municipiului Timișoara să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea acțiunile deținute de Fondul Proprietatea la Aeroportul Internațional Timișoara
Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD se retrage “cu demnitate” din coaliție, dar va vota însă un guvern de dreapta. El a spus că nu se poate construi nimic durabil cu “parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii”. Mesajul integral al Lui Marcel Ciolacu: Ca să fie clar! Atât eu, cât și partidul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru! PSD se retrage de la masa discuţiilor privind noua guvernare. Va vota însă un guvern de dreapta
Top