În Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, joi, 10 noiembrie 2022, începând de la ora 9.30, se va desfășura Maratonul de Antreprenoriat. Acțiunea este organizată de Universitatea de Vest Timișoara, în parteneriat cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), cu sprijinul CTP România.
Evenimentul Maratonul de Antreprenoriat are loc sub un format special de dialog, dedicat interacțiunilor cu antreprenori și oameni de afaceri de succes. Cei interesați sunt așteptați să asculte câteva dintre cele mai autorizate voci din domeniul antreprenoriatului și businessului, care vor vorbi despre propriile experiențe, căile de urmat, dar și despre provocările specifice domeniului, în lumea dinamică în care trăim. Vor fi prezenți reprezentanți ai unor afaceri naționale și internaționale de succes, cu o vastă experiență în acest domeniu.
Cei pasionați de domeniul plin de provocări al antreprenoriatului vor afla de la aceștia multe detalii despre cariera antreprenorială, dar și despre dezvoltarea unui business. Pentru publicul interesat să participe la acest eveniment unic, studenți, profesioniști, cercetători sau public larg, organizatorii au pus la dispoziție un formular de înscriere, disponibil AICI .
Comentarii prin facebook