Nicolae Robu, tot mai aproape de susţinerea PNL pentru candidatura la Primăria Timişoara. S-a întâlnit cu Alin Nica

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, s-a întâlnit, e drept, într-un cadru informal, cu predecesorul său, Nicolae Robu, aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat de primar al Timişoarei. Este un prin pas pentru o candidatură a lui Robu, susţinută de PNL. Discuţiile au la bază şi un sondaj potrivit căruia Nica şi Robu sunt principalii favoriţi pentru şefia CJ Timiş, respectiv Primăria Timişoara, ceea ce ar însemna un mare „event” pentru PNL Timiş.

Liderii PNL Timiş se pare că nu au o altă variantă pentru Primăria Timişoara, decât aceea să apeleze la Nicolae Robu. Poate părea foarte bizar, dar acesta este plasat foarte bine în sondajele de opinie, inclusiv într-unul care va apărea cel mai probabil săptămâna viitoare. În schimb, niciun alt PNL-ist măsurat până acum – şi a fost măsurat de exemplu şi fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă – nu sare de genunchiul broaştei. În atare condiţii, tot mai multe voci din partid, în special primari, au cerut o pace între actualul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica, şi predecesorul său, Nicolae Robu.

Este cunoscut, între cei doi există o veche şi mare adversitate. Robu după ce a pierdsut alegerile pentru Primăria Timişoara a demisionat de la şefia PNL Timiş, dar a rămas simplu membru. Dacă pănă în urmă cu câteva luni îl critica dur pe Nica, în ultima perioadă n-a mai avut nicio reacţie publică împotriva succesorului său, menţionând, în schimb, că şi-ar dori o susţinere a PNL pentru o nouă candidatură la Primăria Timişoara.

După mult timp, prin intermedierea unui prieten comun, cei doi foşti adversari s-au întâlnit zilele trecute, într-un cadru informal. Nu s-a stabilit nimic concret, dar s-au făcut unii paşi pentru o împăcare. Stând la rândul lui foarte bine în sondajul PNL Timiş, Nica nu s-a mai confruntat, în ultima perioadă, cu opozanţii săi din partid, în principal primari. Iar acum, se gândeşte la istorica şansă ca PNL să obţină şi CJ Timiş şi Primăria Timişoara, „event” care nu a mai avut loc după 1989. (De altfel, niciun partid n-a reuşit în Timiş să conducă simultan cele două instituţii.)

Problemele mari la negocieri vor fi însă pretenţiile lui Robu, care, la rândul lui, având procentele din sondaje în spate, poate îmbina pertractările cu şantajul. De altfel, unii din apropiaţii lui împart funcţii prin oraş. De exemplu, Alin Popoviciu, exclus din PNL, spune peste tot că va fi city manager nal Timişoarei. Cum se vor termina aceste negocieri e greu de spus, dar cert este că s-au făcut paşi însemnaţi pentru o reîntoarcere a lui Robu pe cai mari. Întrebat despre această revenire, Nica răspunde invariabil: „Orice scenariu e posibil.”

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (decembrie 10th, 2022 at 14:13 )

Se pare că treaba este deja aranjată dar oare fraierii de timișoreni nu mai au ce zice ,cel puțin eu cred că ar fi cea mai mare greșeală pe care am putea să o facem,știm ce poate după 8ani de primar.

nedumerit a spus: (decembrie 10th, 2022 at 14:20 )

Nu înțeleg. Cum adică? „Candidat susținut de PNL?” Să înțelegem că Robu va candida independent, dar PNL-iștii – cu arme și bagaje – îl vor vota? Dacă este așa, va trebui să demisioneze din PNL al cărui membru simplu este. Dacă rămâne membru PNL, atunci ar trebui să fie luate în considerare procedurile de selectare și validare a candidaturilor interne pt. pozițiile de demnitate publică. Nu cred că PNL nu are și alte variante.

Gorjean a spus: (decembrie 10th, 2022 at 14:23 )

Dle. Ino, cine este „prietenul comun”? Mă întreabă un consătean.

cetățean a spus: (decembrie 10th, 2022 at 18:59 )

Robu (dacă) se va întoarce în PNL, o va face călare pe o mârțoagă și cu coada între picioare.

Timisorean obiectiv a spus: (decembrie 10th, 2022 at 20:37 )

Vise, vise…….Nicolae Robu nu va mai fi niciodata primarul Timisoarei

Spătaru a spus: (decembrie 12th, 2022 at 10:24 )

Fără îndoială dl profesor Robu, merită și va fi noul Primar al Timișoarei. Ce-l recomandă? Uitati-vă in cele 4 mandate a predecesorului Ciuhandru și a actualului Primar Fritz. V-a plăcut? Ori vă place cum se mișcă lucrurile în urbea noastră?

Spătaru a spus: (decembrie 12th, 2022 at 10:27 )

Fără îndoială dl profesor Robu, merită și va fi noul Primar al Timișoarei. Ce-l recomandă? Uitati-vă in cele 4 mandate ale predecesorului Ciuhandru și a actualului Primar Fritz. V-a plăcut? Ori vă place cum se mișcă lucrurile în urbea noastră?

bla a spus: (decembrie 12th, 2022 at 19:55 )

Din pacate sunt destui dementi cu drept de vot, Robu vine cu mesaje tip „Aur” care prind la prostime, cu propaganda si minciuni grosolane. In plus au multimea de „prieteni” care au fost scosi de la borcanul cu miere si vor neaparat inapoi sa prinda si ei putin. Ar face orice sa scape de usereu care a inceput sa faca ordine in oras in ciuda a 2 ani de pandemie si a datoriilor imense mostenite fix de la Robu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.