Sondaj PNL pe Timiș. Nicolae Robu, principalul candidat al partidului pentru Primăria Timișoara, Alin Nica bate tot la consiliul județean

După deplasarea primarilor liberali timișeni la București, pentru a-și declara nemulțumirea față de modul de lucru cu șeful PNL Timiș, Alin Nica, conducerea centrală a partidului a cerut realizarea unui sondaj pe teme politice la Timișoara. Rezultatele acestuia îl arată pe Nicolae Robu candidat la fotoliul de primar al orașului, respectiv un avans semnificativ pentru Alin Nica la Județ.

Datele au fost culese în perioada 5-10 noiembrie 2022. Iar conform sondajului telefonic, 66% dintre respondenți consideră că la Timișoara situația nu e una bună  și doar 25% că e mai bine. Dacă ar fi alegeri, 30% dintre cei intervievați ar vota cu PNL, 22% cu PSD și 20% cu USR.

Ca și candidat la primărie, sondajul PNL în promovează pe Nicolae Robu, care e cotat cu 40% din voturi, în timp ce Dominic Fritz are 21%.

În ceea ce privește alegerile pentru șefia consiliului județean au fost prevăzute două scenarii. În primul, Alin Nica ar obține 52% din voturi, față de 20% Alfred Simonis de la PSD, iar în al doilea tot Alin Nica ar obține 48% față de 25% Sorin Grindeanu. În ambele sondaje, Cristian Moș e cotat cu 18% din voturi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

bla bla a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 12:47 )

Cam asa aratau in sondaje si acum 2 ani, 40 la 20. Robu a pierdut cu 20%, Fritz l-a batut la mare distanta. Intotdeauna primarul in functie are avantaj, deci nu cred acum ca ar lua Robu dublu fata de Fritz, poate au incurcat numerele. Nica a castigat la mustata la CJ , dar are rezultate slabe de tot, deci nu il vad bine fata de pSD.

Timisorean obiectiv a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 13:56 )

Un sondaj care confirma munca si rezultatele bune ale PNL in Timis/oara. Sa-i dea deci inainte in acelasi stil ca-i asteapta un maaaaaaaare succes la alegerile din judet in 2024

Ion a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 14:21 )

Da, se practică liberalism la greu prin ruralul bănățean! Pe lângă cazanul de țuică, la făcut cârnați etc. Se bat liberalii clasici cu neoliberalii la crâșme. N-au curaj gânditorii social-democrați să coboare de la munte cu oile, stau ascunși prin sălașe și citesc pe ascuns Agamben și Žižek!

Reos a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 14:25 )

Petarde de fum ,mai un pic și PNL-ul bate PSD-ul ceva tot au învățat de la ciuma roșie și probabil cred că la Timișoara sa răsturnat căruța cu proști.

Leo a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 15:23 )

Abia aștept sa văd cum o ia PNL din nou !

Marcel Carpineanu a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 16:48 )

Robu ai grijă, ciuhandu a scăpat, dar tu ??

orwell a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 17:40 )

Traducere libera: Robu vrea sa candideze la primarie iar Nica la CJ. Doar atat.
Traducere liberala: au nevoie de cifre prefabricate pentru justificare. Castigatori doar in sondaje cu dedicatie/

Rotar Adrian Gheorghe a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 23:28 )

Robu la primărie iar Nica la CJ Timiș !!!

Pic a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 23:29 )

Nici un sondaj politic nu este credibil, deoarece, la fraudele electorale deja tradiționale, nimic nu mai poate fi previzibil!!!

Virgil a spus: (noiembrie 25th, 2022 at 23:55 )

AUR va obține cel puțin 25%, românii s-au saturat de PNL și PSD. Iar USR este un partid antiromânesc.

David Mircea a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 08:53 )

Aveam așteptări mari de la Nica dar vad ca nu si-a putut depasi postura de primar la Dudesti din pacate…La nivel mai mare e incapabil sa gestioneze proiecte din câte se pare….In ceea ce-l privește pe Robu,sa stea naibii in banca lui..Orașul asta chiar nu mai are oameni capabili????Chiar suntem blestemați sa ne tot împiedicam de gunoaie, sa tot inotam in mocirla asta de politica a ultimilor 30 de ani???

@Virgil a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 10:10 )

USL, care tot crește datoria României, exportă materii prime și importă gunoaie, e partid pro-românesc?
Și cine stă de vorbă prin cancelariile europene cu un clovn de bâlci ca „SIEmion”?
Când tu sau altcineva din familia ta vă primiți pomana de la stat, indiferent sub ce formă – nu mi vă pot închipui altfel! -, să știi că este foarte probabil ca o mare parte din ea să fi fost plătită cu sudoarea frunții unor USR-iști sau va fi plătită mai târziu de copiii lor. Pentru că activitățile capului (IT, antreprenoriat etc) sunt mai cu folos pentru țară decât activitățile curului (spălat, în Italia, lins, în România, etc.) ori ale gurii neconectată la creier.

... a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 12:52 )

😅😅😅😅😅😅😅😅😅😅

Bolohan a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 21:01 )

Cu actualul primar mam lămurit, mai multe din proiecte au fost realizate de Robu lam votat pe actualul primar dar sunt dezamăgit, șanse nu mai are de un nou mandat

Alex a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 22:43 )

La cum se prezinta situatia, realitatea din oras, in ultimii 2 ani este destul de clar ca Robu o sa iasa primar . In ultimii 2 ani Timisoara, sub conducerea Fritz si USR s.a transformat intr.o groapa de gunoi si mizerie, traditionalele flori au disparut cu desafarsire iar toate lucrurile se fac anapoda, traficul este dezastruos, lucrari facute de mantuiala doar sa le scoata Fritz ochii timisorenilor cu ceva, tot ce face Fritz acuma….toate proiectele sunt ale lui Robu, Fritz doar se lauda cu munca altuia si minte . Pe langa toate astea apar tot mai des dovezi ca administratia Fritz si usr este depasita de situatie si incompetenta. Sa nu mai punem in balanta cel mai important lucru…ca am stat in frig in plina iarna, personal ca multi alti timisoreni m.am incalzit cu carifere electrice si mi.am incalzit apa la aragaz….din cauza orgoliilor lui Fritz . Acest individ Fritz nu are ce cauta la primaria Timisoara iar dupa alegeri…nu are ce cauta in acest oras . Peste tot unde mergi in orasul asta, in magazine, mall.uri, frizerii, terase, restaurante Fritz este vorbit de rau si hulit de timisoreni. Situatia lui este clara. Daca maine s.ar face alegeri Fritz nu ar avea nici 10%, cred ca nici cei de la el din partid nu il mai voteaza .

@Aurlex a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 23:38 )

Da, peste tot unde mergi în orașul ăsta, la miliție, la PSD, la PNL, la interlopi, la curve, la armată, la securitate, Fritz este hulit! De niște tovarăși de bine, sub conducerea cărora am trăit ca-ntr-un canton elvețian!
Pariu că ții cu Putin, care luptă împotriva homosexualilor și pentru o viață ortodoxă demnă (adică pentru pizdă și ca să poată fura – valori supreme!)?

@Bolo a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 23:42 )

Cu Fritz – te-ai lămurit, dar cu gramatica și ortografia mai ai de clarificat niște aspecte, deși dac-ai depășit vârsta echivalentă cu a trei mandate de primar, șansele sunt mici.

Cristian a spus: (noiembrie 27th, 2022 at 07:42 )

Cine mai crede sondajele voastre mincinoase!!!PNL,PSD,UDMR,USR=o mare mare mizerie antiromânească.Nica, este cel mai incapabil președinte de CJ.Cum naibii este pe primul loc???

Antifriz a spus: (noiembrie 27th, 2022 at 08:51 )

Fritz,o experienta trista si paguboasa pentru un oras demn si exemplu in multe !

Nelu a spus: (noiembrie 29th, 2022 at 07:30 )

Forza Fritz✌️Fortza Timișoara ✌️

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.