Prim-divizionara de baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a suferit o înfrângere severă în faţa echipei CSO Voluntari într-un meci contând pentru etapa a 13-a a Ligii Naţionale. După 40 de minute în care oaspeţii au fost vioara întâi, tabela a „îngheţat” la 72-97.
În primul sfert, jocul a fost extrem de echilibrat, având loc nu mai puțin de șase momente de egalitate și șapte schimbări la conducere. De asemenea, cel mai mare avantaj în favoarea Timișoarei a fost de patru puncte, în timp ce Voluntari a condus la maxim trei puncte. Așadar, la finalul actului inaugural, scorul era 24 la 23 pentru gazde. Situaţia s-a schimbat în sfertul secund când Voluntari a preluat iniţiativa şi a profitat de ratările gazdelor pentru a se desprinde până la pauza mare, 42-52.
În repriza secundă, oaspeţii au dominat clar ostilităţiile în faţa unei echipe care parcă s-a obiţnuit rapid în acest joc cu ideea înfrângerii. Gazdele au fost apatice şi au ratat mult, în timp ce vizitatorii au profitat marcând din toate poziţiile, scor final 72-97.
Maurice Watson Jr. (18 puncte), Lucas Tohătan (15 puncte), Eric Thompson Jr. (14 puncte) au fost cei mai buni marcatori ai Voluntariului, la bănăţeni remarcându-se Igor Kesar (18 puncte) și Ilija Djokovic (12 puncte), acesta din urmă împlinid astăzi 27 de ani.
Comentarii prin facebook