Timișoara ar putea avea un nou Plan Urbanistic General (PUG)

În câteva luni, documentul care va defini urbanismul și amenajarea Timișoarei, Planul Urbanistic General, ar deveni în sfârșit realitate. Viceprimarul Cosmin Tabără anunță că pentru ca acest PUG să fie ”întreg”, este necesară și de cadastrarea întregii suprafețe din oraș, ultima asemenea procedură fiind efectuată în 1954.

Terenuri care nu se potrivesc cu actele, imobile care există în realitate, dar nu și în acte, imobile în acte care nu mai există, situații ale imobilelor inexistente, toate aceste probleme afectează activitatea Primăriei Timișoara. De ce? Pentru că nu există o cadastrare a teritoriului Timișoarei.

Viceprimarul Cosmin Tabără spune că cere rezolvarea problemei de la preluarea mandatului, dar că până acum nu a avut succes. E drept, amploarea acțiunii este una imensă și ar necesita milioane de euro.

În aceste condiții, Tabără spune că a gândit includerea în buget cel puțin pentru o parte din oraș, măcar a unui cvartal, pentru ca acesta să devină model pentru a putea fi replicat pentru restul orașului

”Ultima cadastrare este din 1954. Ca și efecte a acestei situații pot aminti existența de imobile de care nu știm, imobile care nu sunt evaluate la valoarea lor reală, stabilirea limitelor orașului cu alte localități. Am avea o situație clară a tot ce e teren și clădiri. Am pus la buget de doi ani de zile o finanțare pentru cadastrare, dar nu a fost inclusă, am încercat ideea de a împărți pe cvartale, să facem un model de cadastrare să vedem ce înseamnă. Începem de pe extravilan. Este o acțiune de mari dimensiuni, de fapt vorbim de milioane de euro”, a declarat Tabără.

O cadastrare de calitate, pe baze reale, ar aduce și beneficii primăriei, la bugetul acesteia s-ar aduna mai mulți bani din impozite stabilite pe baze reale.

În strânsă legătură cu cadastrarea este și emiterea noului PUG. Cu ultimele avize obținute, acesta ar putea fi supus votului consilierilor locali în următoarele luni.

”În o lună, două, trei intră în dezbaterea consiliului local, de curând arhitectul șef mi-a spus că se face. Intrăm deja în al 13-lea an de când se lucrează. Știu că mai lipseau câteva avize”, a mai declarat Tabără.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cetatean a spus: (ianuarie 13th, 2023 at 07:11 )

Ai inceput campania electorală. Da ce faci tu zilnic. Ce ai fay tu de banii pe care îi primești?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Nicușor Dan

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Trei meciuri în aceeași zi, toate în deplasare, pentru echipele SCM Timișoara

Cele trei echipe de seniori ale clubului SCM joacă sâmbătă, 26 aprilie, în etapele de primă ligă. Toate cele trei evoluează în deplasare, în partide cu miză. În ordine cronologică, vor intra în teren rugbiștii, handbaliștii și baschetbaliștii. SCM USV Timișoara dispută al doilea meci din seria celor cinci consecutive pe teren străin. Campionii României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei meciuri în aceeași zi, toate în deplasare, pentru echipele SCM Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Qatarului a fost invitat să participe la cea de a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri, organizat de CCIAT

Miercuri, 23 aprilie, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la o întâlnire de lucru cu Osama Yousef A.A. Alqaradawi, Ambasadorul Statului Qatar în România, la sediul Ambasadei. Scopul principal al vizitei a fost invitarea ambasadorului Statului Qatar la cea de-a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, care va avea loc în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Qatarului a fost invitat să participe la cea de a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri, organizat de CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Curtea Supremă a admis recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Această decizie este definitivă, astfel că alegerile prezidenţiale din luna mai se vor desfăşura potrivit programului stabilit. Joi, un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a luat o decizie mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turul doi nu mai vine înapoi! Curtea Supremă a suspendat decizia de la Ploieşti de anulare a alegerilor prezidențiale
Timp de două zile, pe 9 și 10 mai, la Timișoara va fi sărbătoare. În Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara vor fi organizate mai multe ceremonii, militare și religioase, activități sportive, spectacole și evenimente pentru copii. Astfel va fi marcată Ziua Europei, respectiv Ziua Independenței României. Vineri, 9 mai, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Europei și Ziua Independenței Naționale vor fi sărbătorite la Timișoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță că în 24 aprilie a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană, într-o exploatație nonprofesională din localitatea Izvin. După confirmarea pestei a fost convocată sedința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost depistat un nou focar de pestă porcină africană, în localitatea Izvin
Cele trei echipe de seniori ale clubului SCM joacă sâmbătă, 26 aprilie, în etapele de primă ligă. Toate cele trei evoluează în deplasare, în partide cu miză. În ordine cronologică, vor intra în teren rugbiștii, handbaliștii și baschetbaliștii. SCM USV Timișoara dispută al doilea meci din seria celor cinci consecutive pe teren străin. Campionii României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei meciuri în aceeași zi, toate în deplasare, pentru echipele SCM Timișoara
Președintele liberalilor timișeni, Marilen Pirtea, acuză actuala administrație locală a USR că favorizează liceele unde învață copiii membrilor acestui partid, în detrimentul altor copii, adică fără ca deciziile administrative să fie bazate pe echitate și acces egal al tinerilor la educație. Situația de la Colegiul Tehnologic de Vest Timișoara a intrat în atenția sa, acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea acuză Primăria Timișoara că favorizează liceele unde învață copiii membrilor USR
Check Art Festival este unul dintre evenimentele cu tradiție, unde comunitatea se reunește în Iulius Town pentru a se bucura de atmosfera vibrantă și de manifestările artei sub formă de spectacole speciale. Primăvara aceasta, Check Art Festival va avea loc duminică, 27 aprilie 2025, și va anima întregul parc. Fantasticul prinde viață în cadrul Check...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Statuile vivante, marioneta gigant, mimii și bufonii revin duminică în Iulius Town, în cadrul Check Art Festival
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.