Arestat, după un furt care l-a făcut în decembrie. Nimic nu se uită

catuse arest

catuse arest

La data de 8 februarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 27.12.2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul locuinței personale, situată pe strada Cronicar Ioan Neculce din municipiul Timișoara, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și obiecte personale, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

În cursul zilei de ieri, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au depistat în municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, ulterior magistrații dispunând față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului și recuperării prejudiciului în totalitate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

De ce a ţinut Simonis să menţioneze: “Nici eu, nici domnul Popoviciu nu ne vom ocupa de fotbal”

Zilele trecute, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a oferit noi amănunte referitoare la viitoarea echipă de fotbal a Timişoarei, evident numită tot Poli. Din viitoarea structură a clubului vor face parte Consiliul Județean, Universitatea Politehnica şi Service Cons Prest, societate din subordinea CJ Timiş. Aproape sigur în structură va intra şi Primăria Timişoara, primarul Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce a ţinut Simonis să menţioneze: “Nici eu, nici domnul Popoviciu nu ne vom ocupa de fotbal”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Performanță notabilă pentru Gimnaziala 24 la baschet fete

Recent a avut loc etapa județeană de Baschet feminin – gimnaziu, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Competiţia a fost organizată la sala de sport “Mircea Albu” a Clubului Sportiv Școlar “Bega” Timișoara, fiind coordonată de profesorii Șerban Cerasella, Prejban Ciprian, Prejban Silvia, Gavrilă Veronica, Chițu Mioara, Moroșan Corina și Talabă Andrei. La această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță notabilă pentru Gimnaziala 24 la baschet fete
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Pe șantierul autostrăzii de la Margina – Holdea se lucrează la tuneluri 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână/VIDEO

În acest moment, pe șantierul lotului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, porțiunea Margina – Holdea, se lucrează 24 din 24 de ore, șapte zile pe săptămână. Activitatea principală se desfășoară la cele două galerii ale tunelului de peste doi kilometri. Asocierea româno – bosniacă formată din Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe șantierul autostrăzii de la Margina – Holdea se lucrează la tuneluri 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locația fostului Abator, din zona Complexului Studențesc, se va transforma total. Acolo pe cinci hectare, urmează să fie ridicat un cartier modern, cu 17 noi clădiri, care vor găzdui atât spații de servicii, birouri, spații comerciale, hoteluri, dar și locuințe. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost avizat de către Instituția Arhitectului Șef și va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transformarea totală a zonei fostului Abator al Timișoarei a fost aprobată. Se vor ridica clădiri moderne, se vor amenaja piațete și zone verzi
Parcul propus în urmă cu doi ani, la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Ion Rațiu, de către fostul viceprimar Cosmin Tabără, a primit avizul de mediu, a anunțat inițiatorul. Primăria ar putea porni licitația pentru stabilirea unui executant. Aflat în zona unde a fost organizarea de șantier pentru șantierul de pe Calea Bogdăneștilor, parcul propus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul de pe strada Ion Rațiu a primit avizul de mediu
Recent a avut loc etapa județeană de Baschet feminin – gimnaziu, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Competiţia a fost organizată la sala de sport “Mircea Albu” a Clubului Sportiv Școlar “Bega” Timișoara, fiind coordonată de profesorii Șerban Cerasella, Prejban Ciprian, Prejban Silvia, Gavrilă Veronica, Chițu Mioara, Moroșan Corina și Talabă Andrei. La această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță notabilă pentru Gimnaziala 24 la baschet fete
Recent, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unei femei de 48 de ani, din județul Timiș, vizată pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată și participația improprie sub forma instigării la infracțiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prinsă în flagrant când negocia vânzarea unor arme de foc. O femeie a fost arestată preventiv, iar alta, plasată sub control judiciar
În inima Banatului, un producător local dedicat calității superioare și alimentației sănătoase a reușit să creeze un adevărat brand de încredere: Terra Biola. Cu misiunea de a facilita accesul la produse Bio, crescute natural, Terra Biola se remarcă printr-o selecție de delicii artizanale, dar mai ales prin torturile rawvegane – un adevărat festin pentru iubitorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Terra Biola – Gust autentic din Banat, sub marca „Produs în Banat”
Top