Lucrările de reabilitare a Liceului Iris avansează semnificativ/Foto

Lucrările de reabilitare a Liceului Iris, realizate de Consiliul Județean Timiș cu fonduri europene nerambursabile au avansat semnificativ. Ultima vizită efectuată la obiectiv de managerul public al județului, Marian Vasile, a arătat progresul investiției.

O lucrare importantă și complicat de realizat este cea la mansardă.

”Am constat la fața locului un progres categoric de la ultima vizită. Mansarda este impresionantă și îl felicit cu această ocazie pe constructor pentru demersurile întreprinse. A fost o execuție deloc ușoară, pe o structură de metal foarte complexă ce a presupus uzinări complicate, profiluri arcuite de geam termopan, rigips ignifug, sistem automatizat anti-incendiu și multe altele, inclusiv partea de suprastructură care găzduiește panourile fotovoltaice și termice ce vor asigura necesarul de energie electrică și confortul termic în corpul vizat de lucrări și în celelalte, școala special devenind totodată și prosumator. Mă bucur că vom avea condiții excelente în aceasta locație pentru desfășurarea activităților educaționale”, a spus Marian Vasile.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute

Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă mai multe nereguli. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 591 dinspre Sânmihaiu Român spre Utvin, iar la un moment dat aflându-se în efectuarea unei depășiri ar fi intrat în coliziune cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale
Top