Teatrul Cetăţii vine cu o piesă actuală. Spectacol propus de Centrul de Cultură şi Artă care nu trebuie ratat

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Compania de teatru independent Arte-Factum continuă Teatrul Cetăţii, proiect de cultură comunitară.

Inspirat de opera scriitorului Gabriel García Márquez, spectacolul propune subiecte acute, sensibile, vulnerabile, ale lumii contemporane. ”Încercăm în acest spectacol să vorbim asumat și sincer despre abuz și traumă, despre cât și cum implici în practica teatrală experiențe personale traumatizante, despre condiția actorului tânăr și puterea lui de a discerne între realitate și ”trăirism”, despre cât de pregătiți sunt tinerii actori pentru acest joc cu focul, pe linia fluidă dintre viață și teatru. Vorbim despre una dintre cele mai monstruoase forme despre abuz, căci, dincolo de ficțiunea genială care ne-a inspirat, exploatarea sexuală a unei copile este o devianță atroce a lumii actuale. O altă temă supusă analizei a fost modul în care visul pătrunde în teatru și îi modifică alchimia profundă, cum acționează el asupra resorturilor intime ale teatralității. Eréndira&bună-sa este, așadar, teatru de explorare și experiment, teatru-școală și teatru- militant, însă, mai mult decât orice, este un spectacol de teatru cu actori tineri și talentați, care au avut curajul și dorința de a explora teritorii fragile ale parcursului lor personal și teatral. Impactul pe care spectacolul nostru l-a avut, faptul că sunt spectatori care revin la fiecare versiune și reprezentație, subliniază sensul acestui proiect”, spune Levente Kocsárdi, regizor.

Distribuția acestei versiuni a spectacolului îi cuprinde pe actorii Aida Olaru, Iulia Ioana, Teodor Cauș, Bálint Előd Flavius Ichim, Alexandru Popescu. Regia: Levente Kocsárdi; scenografia: M.C Donici; asistent scenografie: Amy Bujancă; coregrafia: Alin Radu; video artist: Olimpiu Vuia; sunet: Sebastian Bayer; lumini: Zoli Gido; dramaturgie&adaptare: Simona Donici. Spectacolul este jucat în limba română.

”Erendira&bună-sa/replayed” este o producție a Companiei independente Arte-Factum. Asociația Culturală Arte-Factum este o organizație de cultură comunitară, companie independentă ce desfășoară proiecte de Teatru/ Pedagogie teatrală/ Laborator de instrospecție teatrală/Arte vizuale/Muzică contemporană/Critică teatrală/Regenerare urbană/rurală cu mijloace artistice.

”Eréndira&bună-sa/replayed” are loc marți, 21 februarie 2023, de la ora 20:00, în Studioul Franciscan (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1, *rezervări: 0752111807). O poveste incandescentă în Teatrul Cetății; o cetate devenită epicentrul culturii europene sau, indubitabil, hotspot al ei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
Top