Meteorologii au emis, duminică, 16 aprilie, în prima zi de Paşte, o avertizare de ploi și intensificări ale vântului, valabilă pentru toată țara, începând de la ora 12.00 și până luni, la ora 10.00.
Potrivit ANM, vijeliile vor cuprinde întreaga țară. „Ploile, mai ales sub formă de aversă, însoțite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a țării”, se arată în avertizarea ANM.
Meteorologii anunță că, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpații Meridionali și Orientali, local se vor acumula cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp. De asemenea, potrivit meteorologilor, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45-50 km/h în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane.
Temperatura se va afla în limitele normale, cu maxime de până la 19 grade, ușor mai ridicate în NV, unde vor ajunge la 21.
Comentarii prin facebook