Prezent la Timişoara, luni, în prima zi a Săptămânii Mari, premierul Nicolae Ciucă afirma că, înainte de Paşte, nu vrea să aducă nicio tristeţe românilor. Se referea la faptul că, potrivit ultimelor date financiare, România se află în pragul incapacităţii de plată. Ca să nu folosesc cuvântul faliment. A doua zi, marţi, chemat în parlament pentru a da explicaţii referitoare la gaura de 20 de miliarde din buget, ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a invocat Divinitatea în ajutor pentru a salva bugetul României.
“Să dea Dumnezeu ca la rectificare, veniturile să fie pe măsura estimatului și atunci poate găsim un pachet de măsuri pentru populație”, a chemat Câciu ajutorul divin pentru a salva România. Probabil ultima soluţie, în condiţiile în care actuala guvenare este neputincioasă în a face reforme. Aici am ajuns, pe fundul prăpastiei, dacă numai un ajutor divin ne mai poate salva. Şi asta, la doar câteva luni de când, aceiaşi guvernanţi, lucrând la statistici ca pe vremea lui Ceauşescu, ne dădeau asigurări că economia bubuie. Iar când guvernanţii admit că deficitul este imens, realitatea ar putea fi chiar mai dezastruossă. Dincolo de imensa gaură bugetară, datoriile externe au explodat, fără să se vadă în investiţii. În luna februarie, guvernul a cheltuit cu dobânzile dublu decât pe investiţii. Fiindcă nimeni nu mai are încredere în economia noastră, ne împrumutăm cu cele mai mari dobânzi din UE, cu excepţia Ungariei, acolo unde politica anti-europeană a lui Viktor Orban, şi aplaudată de “patrioţii” români, e tot în pragul colapsului.
Acesta este previzibilul deznodământ al unei politici de dezmăţ şi huzur bugetar. Cu angajări peste angajări la stat, cu noi şi noi sinecuri pentru politruci. Cu salarii şi sporuri nesimţite. Cu pensii speciale, care au ajuns la aproape 2% din PIB. Cu pensii speciale cumulate cu salarii la stat. (Primul exemplu al ţării este chiar premierul Ciucă.) Şi poate bilanţul era mult, mult mai negativ fără observaţiile celor din Uniunea Europeană. Après nous, le deluge!, pare că a fost sloganul actualei guvernări.
Ne aşteaptă astfel cel mai sărac Paşte, din cauza preţurilor imense şi a puterii de cumpăre reduse. Dar Sărbătoarea Învierii, cea mai mare a creştinătăţii, nu ar trebui să fie despre kilogramele de miel şi drob îngurgitate sau litrii de vin băuţi. Este momentul în care ne regăsim pe noi înşine şi împreună cu ceilalţi. Este despre bucuria revederii cu cei dragi. Este despre celebrarea biruinţei Vieţii asupra Morţii. Bucuraţi-vă de Paşte, alături de cei dragi, fiindcă apoi vor veni vremuri grele.
Dar până atunci, Sărbători luminate să aveţi!
Comentarii prin facebook