Unul din cele mai apreciate festivaluri din ţară a fost în 2022 CODRU Festival. Iar evenimentul se va ţine din nou în Timiş şi în această vară. Până atunci, organizatorii vă invită la o sesiune de plantare copaci.
Dacă până acum CODRU a plantat la Bistra, lângă Timişoara, acum atenţia se focalizează lângă Recaş.
„Promisiunea de a planta cel puțin un copac a fost făcută atunci când am dansat și am cântat împreună SUB SOARE la CODRU Festival 2022. Ne ținem de promisiune. Plantăm! Când?️ 8-9 aprilie 2023. La Două Dealuri, Recaș. CODRU e AICI, ACOLO și ORIUNDE. Anul acesta ne îndreptăm atenția spre o nouă locație pentru sesiunea de plantare – Două Dealuri, Recaș, unde am identificat o nevoie acută de ecologizare și acțiuni de împădurire. Echipează-te cu energie și voie bună și hai să ne vedem în CODRU să îl facem mai verde!”, este mesajul organizatorilor.
Înscrierile se pot face pe pagina de socializare a evenimentului, sau pe pagina de interent.
Comentarii prin facebook