Stirile din ziua: 26 iunie 2023

Politehnica se desparte de trei jucătoare importante, aflate la final de contract

Politehnica se desparte de trei jucătoare importante, aflate la final de contract

Aflate la final de contract, Politehnica Timișoara anunță, oarecum surprinzător, despărțirea de jucătoarele Cristina Sucilă, Cristina Codrescu și Larisa Grigore. După câteva sezoane la Fortuna Becicherecu Mic și unul la Piroș Security Arad, Cristina Sucilă a revenit la Timișoara odată cu startul proiectului Politehnica Timișoara Femina. Aceasta are 44 de apariții în tricoul alb-violet și

În urletele Dianei Şoşoacă, Parlamentul a eliminat pensiile speciale pentru parlamentari

Legea pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari a fost votată, luni, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri. Şedinţa  fost perturbată de senatoarea Diana Şoşoacă, aceasta urlând şi fluierând ca pe stadion. Camera Deputaților și Senatul au adoptat, luni, în ședință comună, legea pentru eliminarea

Grupă grea pentru campioni. UVT vrea să își păstreze titlul

Universitatea de Vest din Timișoara își cunoaște adversarele din startul Campionatului European Universitar, programat în următoarele zile la Tirana. În urma tragerii la sorți echipa timișoreană a fost repartizați în grupa D, alături de Universitatea din Montpellier, Universitatea Politehnică din Torino și Universitatea de Științele Vieții din Estonia. Meciurile sunt programate în următoarele zile, iar

Bacalaureatul a început cu proba scrisă la română. În Timiș, un elev a fost eliminat

Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care a început luni cu proba la Limba şi literatura română. Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre din întreaga țară. Probele

Joi are loc dezbaterea publică pe tema prooiectului de regenerare urbană a Pieței Mocioni

Primăria Timișoara convoacă cetățenii la o dezbatere publică a proiectului ,,Regenerare urbană – Zona Piața Mocioni”. Întâlnirea va avea loc joi, 29.06.2023, începând cu ora 17:00, în sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin, Piața Alexandru Mocioni 9 (Küttl), Acțiunea are loc împreună cu proiectantul Total Business Land SRL. Sugestiile și propunerile timișorenilor

Primăria Timișoara

Primăria Timișoara anunță un nou succes în primă instanță în procesele cu bazele de pe malul canalului Bega

Municipalitatea timișoreană anunță că a obținut o nouă victorie în primă instanță împotriva uneia dintre bazele aflate pe malul Begăi. Primăria a cerut demolarea construcțiilor care existau pe baza Electrometal, dar societățile care aveau activități comerciale au contestat decizia. Tribunalul Timiș a respins ca fiind neîntemeiate cererile de suspendare formulate de SC H-Doc Resort SRL

Se lucrează pe drumurile din zona de vest a țării

Pe drumurile naționale și autostrada A1, administrate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, au loc în cursul acestei săptămâni lucrări de reparații și întreținere. În concluzie, și circulația rutieră desfășurată va fi afectată. Lucrări pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest săptămâna aceasta vor avea loc pe următoarele sectoare: Autostrada A1 –

Cum funcționează ADI pentru găzduirea animalelor fără stăpân în Hunedoara. Consilierii județeni din Timiș, documentare la fața locului/FOTO

Propunerea lansată de consilierul județean Alexandru Iovescu, de înființare a unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, care să se ocupe de problema animalelor fără stăpân din localitățile din Timiș, a ”prins” la Consiliul Județean Timiș. Mai mulți aleși județeni au vizitat Deva, pentru a vedea la fața locului cum funcționează o asemenea organizație, în Hunedoara. O

Loganul cu camere de la TimPark a făcut șoferii care parchează în Timișoara să fie mai serioși

Șoferii care parchează pe locurile oferite la Timișoara în sistemul TimPark au devenit mai serioși, ne spune primarul Dominic Fritz. Sau mai … fricoși să eludeze sistemul de plată, ca urmare a introducerii celebrei mașini care filmează din mers și verifică plata pentru vehiculele parcate pe locurile ”monetizate”. Concluzia: au crescut încasările, au scăzut amenzile.

Activități de vară inedite pentru elevii din ciclul gimnazial, la Timișoara. Ei vor învăța să construiască bărci/FOTO

Un proiect educativ extrem de interesant este pe cale să înceapă la Timișoara. Elevii de ciclu gimnazial vor avea ocazia ca pe parcursul lunii iulie să participe la un atelier în care vor construi o canotcă, o ambarcațiune concepută de marele sportiv român Ivan Patzaichin, aplicând practic cunoștințe dobândite în școală. Canotca este realizată după

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara a demarat procesul de admitere la facultăți

Cei care doresc să urmeze studii la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) pot acum începe oficial procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea candidaților cât mai facilă admitereonline.uvt.ro. Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara va organiza și în anul 2023 mai multe centre

În această săptămână începe Festivalul internațional “Orgile cetății”. Program

Ajuns la cea de-a doua ediţie, Festivalul internațional “Orgile cetății” se va desfășura în perioada 28 iunie – 6 septembrie 2023, sub patronajul Asociației Culturale Timorgelfest. Programul cuprinde 16 concerte, fiecare unic, care prezintă orga în diferite ipostaze, atât solo cât și alături de alte instrumente sau de soliști vocali. Publicul meloman de toate vârstele,

Top