Comisia Juridică a Senatului, condusă de un PNL-ist, raport favorabil pentru revocarea lui Alin Nica de la CNI

Alin Nica

Alin Nica

Comisia Juridică a Senatului, condusă de Cristian Ţăgârlaş (PNL) a dat un raport favorabil pentru revocarea preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica, din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI). Acest raport a fost solicitat iniţial chiar de către membrii PNL, în frunte cu Alina Gorghiu.

Astăzi s-a mai derulat un episod din ceea ce a devenit telenovela revocării preşedintelui PNL Timiş şi CJ Timiş, Alin Nica, din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI). Mai exact Comisia Juridică a Senatului a dat un raport favorabil acestei revocări. De menţionat că respectiva comisie îl are ca preşedinte pe senatorul PNL Cristian Ţăgârlaş. Au votat pentru revocare toţi membrii comisiei, cu excepţia celor din PNL.

Aminitim că Nica este membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), organism care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Pe de altă parte, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu trei “incidente de integritate” pe care le-ar fi comis Nica, făcând situaţia destul de bizară. De menţionat că Nica fost ales în această poziţie chiar de către Senat, forul care are dreptul să îl şi revoce.

Săptămâna trecută, pe 22 iunie, revocarea lui Nica fost inclusă pe Ordinea de zi a şedinţei de Senat. Senatorii PNL au făcut tot felul de tertipuri pentru a tergiversa votul, printre altele solicitând un raport al Comisiei Juridice. Raport care a fost dat astăzi. Între timp, Nica trimis o scrisoare Senatului prin care se ruga să nu fie revocat. Un vot privind revocarea lui ar putea fi dat miercuri, 28 iunie.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DJ Mike Lugosi a spus: (iunie 27th, 2023 at 19:50 )

Impotență bine făcută! Liberală!
La ce i-o servi poziția aia de membru într-o comisie de integritate într-un parlament de nelegiuiți, nu se poate înțelege! Știu sigur că motivația este un cocktail de orgoliu și prostie, dar mi-e greu să estimez proporțiile. La prima evaluare, aș zice 100% + 100%, ceea ce nu-i logic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc

Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă

Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
Proiectul Cyling Rose aduce, sâmbătă,, un tur ciclistic ghidat, între Comloșu Mic și Kikinda. Pedalarea va avea loc pe traseul EuroVelo 13. Sunteți amatori de pedalat, în acest weekend puteți avea parte de o deplasare de plăcere interesantă. ”Pe două roți, Banatul se leagă mai ușor între locuri, oameni și granițe. Sâmbătă, 27 iunie, are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă va avea loc un tur ghidat ciclistic transfrontalier, între Comloșu Mic și Kikinda
Luna august va fi ultima în care Lucian Vărșăndan va conduce Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) din poziţia de manager. El a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie 2026 și a informat colectivul TGST despre această decizie la întâlnirea avută cu ocazia închiderii stagiunii 2025/2026. Lucian Vărșăndan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, se retrage din funcție
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
Radiala de Vest va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran. Primăria  Timișoara a semnat contarctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru exproprieri la Radiala de Vest, proiect care va lega direct vestul orașului de centură

Top