FLIGHT Festival – District 23 a atras în acest an prezența a 80.000 de spectatori

Cel mai mare festival muzical – cultural din acest an de la Timișoara, FLIGHT festival – District 23, a atras peste 80.000 de participanți care au urmărit evenimentele de pe aeroportul Cioca, care au avut loc în ultimul sfârșit de săptămână.

Printre cei mai așteptați artiști care au urcat pe scenele evenimentului s-au numărat Tom Odell, Rag’n’Bone Man, Clean Bandit, John Newman, S.A.R.S., B.U.G. Mafia, Deliquent Habits, Subcarpați, Deliric X Silent Strike & Muse Quartet, Hedex, Camo & Krooked b2b Mefjus, Andromedik, Floiwidus și Lens.

FLIGHT FESTIVAL – District 23 a luat naștere în acest an prin reunirea a trei festivaluri (Flight Festival, Vest Fest și Magnetic Festival), marcând o premieră pentru România: crearea unui „oraș” în afara Timișoarei, pe aerodromul Cioca,.

Dincolo de concerte, spectatorii au avut parte de tehnologie și acțiuni sustenabile prin cartierele oferite de fiecare dintre cele trei evenimente.

Pe lângă cele trei scene principale, evenimentul a avut parte și de Wings Stage, Trap Stage și Fratelli After Party iar la fața locului au fost peste 15 zone distincte (VIP Zone, Food Zone, Kids Zone, zone de activare, plajă urbană, ateliere și workshop-uri, junglă urbană, zone de relaxare, zone de activități sportive), FLIGHT Festival – District 23 a fost, în anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, cel mai mare festival din vestul României.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Wanda89 a spus: (iunie 19th, 2023 at 19:57 )

Zicea un supărat că neo-nesimtirea culturală s-a auzit până în Plopi. Nu, în Plopi a fost sonor de la poligonul de la Pădurea Verde, bikeri majoritar cretini, cu propriul alt festival de zdruncinat nervii timișorenilor. Băi people, nu concertul s-a auzit excesiv, boii călare pe motoare s-au auzit zile în șir și încă se aud, că încă nu s-au cărat cu toții. Revin la o veche concluzie: cu cât fac mai mult zgomot, să arate că dețin una mare și tare, cu atât o au mai mică.
Foarte OK a fost discoteca din Centru, pe mute, cu sound în căști.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nevoia de o strategie nețională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan

Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie nețională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie nețională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Primăria Buziaş a finalizat toate proiectele contractate prin PNRR, la termenele stabilite, anunţă primarul Sorin Munteanu. Valorea totală a celor cinci proiecte a fost de 3,65 milioane de euro. Cele cinci proiecte finalizate sunt: Reabilitarea prin eficientizare termică a clădirii dispensar- „policlinica” de str. Mihai Eminescu 2; Reabilitare prin eficientizare termica a Gradiniţei cu Program...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Buziaş a finalizat, la termen, toate proiectele contractate prin PNRR
Sâmbătă seara, aproape de ora 22, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Timiș! O copilă de 10 ani a fost omorâtă într-un accident rutier de un șofer beat, care a fugit de la fața locului
CSC Dumbrăvița a pierdut cu 4-0 primul amical din această perioadă de pregătire, susținut astăzi, la Arad, în fața prim-divizionarei UTA. Partida s-a disputat pe baza „Banatul”, din cartierul Sânnicolau Mic, pe o căldură tot mai sufocantă odată cu trecerea timpului. Jocul a fost întrerupt de câte două ori pe repriză pentru pauze de hidratare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană
Pentru clădirea Spitalului Județean Timișoara se pregătesc în perioada viitoare trei mari investiții. Nu sunt legate direct de infrastructura medicală dar sunt extrem de importante. Vor fi reabilitate toaletele de la toate etajele, dar, de asemenea, se va lucra la o ”imagine” mai bună pentru casa scărilor. Totodată se dorește modernizarea lifturilor. ”Am luat decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul Județean Timișoara se pregătesc noi investiții pentru confortul pacienților: toalete noi, reabilitarea casei scărilor și a lifturilor
Top