PORR Construct și Strabag au depus oferte pentru extinderea lotului 1 din drumul județean de legătură cu A1, Timișoara – Giarmata

drum dumbravita

drum dumbravita

Licitația pentru execuția lotului 1 din proiectul de extindere la două benzi a drumului care leagă Timișoara de autostrada A1, nodul Giarmata, cel care traversează Dumbrăvița, a primit, la finalul perioadei de depunere, două oferte, din partea a două companii importante de construcții. Prima este Stabag, cea care se ocupă și de lotul 2, iar cea de a doua este PORR Construct.

Proiectul tehnic prevede lărgirea drumului la două benzi pe sens, amenajarea unor dispozitive de colectare a apelor pluviale, a sensurilor giratorii și a intersecțiilor semaforizate, execuția de trotuare pe anumite segmente, iluminat și intervenții la rețelele de utilități. Lucrarea va include și scoaterea stâlpilor actuali de susținere a liniei de contact pentru troleibuz și amplasarea altora noi.

„Am primit oferte din partea unor companii serioase, care au avut rezultate bune și pe alte proiecte de-ale noastre. Strabag a executat extinderea la patru benzi a DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă, iar acum are în lucru celălalt tronson din DJ 691. Cu PORR Construct am modernizat DJ 692B Tomnatic – DN6 (sensul giratoriu de la Tomnatic), dar mai ales, am făcut cea mai mare reabilitare din județ, drumul de legătură între Timiș și Arad – DJ 693 pentru interconectare la A1 (AR). Dacă totul va decurge normal și fără contestații, semnăm contractul până la jumătatea lunii august, astfel încât, până la finalul anului, să cheltuim fondurile europene pe care le avem la dispoziție”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Extinderea la patru benzi a drumului județean care trece prin Dumbrăvița este condiționată de scoaterea a 70 de stâlpi de troleibuz ai Primăriei Timișoara, aproximativ 50 urmând să fie amplasați ulterior pentru a asigura funcționalitatea liniei de contact.

“Dacă Primăria Timișoara și Primăria Dumbrăvița doresc acest proiect care ar crește considerabil calitatea vieții locuitorilor Dumbrăviței, au ocazia să ne predea stâlpii. Fără banii europeni atrași de Consiliul Județean și fără cheltuielile suplimentare suportate de administrația județeană, Primăria Dumbrăvița nu își va permite financiar vreodată să extindă drumul deoarece le-ar consuma peste două treimi din bugetul local. E ultima șansă să renunțe la orgolii și să lucrăm împreună, căci nu este normal ca un drum de 2 minute să fie parcurs în aproape jumătate de oră”, a mai spus președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (iunie 30th, 2023 at 14:00 )

Narativul obișnuit a lui Nimica să predea stîlpii dacă nu are cui,mai departe zice tot el că abia de la jumătatea lunii august se știe cine face lucrarea dacă nu sunt contestații acesta este modul de lucru de mult cunoscut și nu mai trebuie comentat.

Mugarin a spus: (iulie 1st, 2023 at 19:03 )

Nica se tine de pman iar voi la USR ati primit ordin pe unitate sa huliti incontinuu.. De altceva oricum n-ati sat dovada…
Dumbravitenii au nevoie de 4 benzi si Fritz o sa se trezeazca cu stalpii la intrare in Timisoara, daca nu-i preda…

Kata a spus: (iulie 8th, 2023 at 20:59 )

@ugarin, voi pnlsd-istii sunteti ca rusii: agresati, folositi arme de tot felul si tot voi reclamati dupa ca ceilalti riposteaza (chiar si atunci cand nu o fac) cu acelasi tip de arme…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.