Sărbătoare mare în weekend, aproape de Timişoara: Ruga de la Ghiroda

Primăria și Consiliul Local Ghiroda vă așteaptă, în zilele de 4 şi 5 iunie, la marea sărbătorii a localităţii: Ruga de la Ghiroda. Evenimentul are loc cu susținerea Parohiei Ortodoxe Române Ghiroda și în colaborare cu Asociația Pro Datina. Spectatorii vor putea urmări reprezentații de muzică și dans interpretate de artiști de renume care vor urca pe scena din curtea Căminului Cultural.

În preambulul Rugii, sâmbătă, 3 iunie, va avea loc evenimentul “Scena de acasă”, organizat de Asociația Trib’Art și finanțat de Primăria și Consiliul Local Ghiroda, unde începând cu ora 18:00 vor performa trupa MELTING DICE, urmată de DJ VICTOR STAN și DJ IST.

Festivitățile organizate pentru Ruga de la Ghiroda vor debuta duminică, 4 iunie, cu slujba religioasă a Hramului Bisericii, la Biserica Ortodoxă din Ghiroda.

Duminică și luni, începând cu ora 18:00, printre artiștii care vor urca pe scenă se regăsesc Ciprian Pop, Carmen Biruescu, acompaniați de Formația ProDatina, Andreea Voica&Deian Galetin, Borko Radivojevic&Tigrovi, Dan Necșa, Georgiana Necșa, acompaniați de Formația ProDatina, Anda Sabadoș&Exclusive Music și Alin Didraga. Ansamblul “Cununa Timișului” și Ansamblul Folcloric “Datina” sunt cele două ansambluri de dansuri care ne vor încânta cu coregrafiile lor.

Distracția va fi în toi și pentru cei mici: sunt pregătite activități pe Arena Emilian Pavel, unde vor găsi amenajată o zonă de joacă doar pentru ei. Parcul de distracții “Luna parc” va fi de asemenea prezent pe toată durata evenimentului și va aduce jocuri pentru copii și adulți de toate vârstele.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.