Stirile din ziua: 9 iulie 2023

Și a fost spectacol și a fost voie bună, odată cu derby-ul din Fabric/FOTO

Și a fost spectacol și a fost voie bună, odată cu derby-ul din Fabric/FOTO

Celebrul meci dintre Căsătoriți și Necăsătoriți a avut loc în acest weekend pe arena Electrica, într-o atmosferă de sărbătoare, așa cum îi stă bine unui adevărtat derby, care are origini încă din perioada interbelică. Tradiția s-a ținut și în acest an, iar voia bună a fost prezentă pe tot parcursul programului. Organizatorii au ținut să

Un „pește” urmărit de peste mări și țări, „pescuit” de polițiștii timișeni

Băgat în arest, după ce a fost căutat în toată Europa. Un proxenet a ajuns astfel unde îi este locul, după gratii. Sâmbătă, 8 iulie, în urma unor activități informativ-investigative, polițiștii Postului de Poliție Giroc au depistat în localitatea Giroc, județul Timiș un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe numele căruia era emis

Editorial de Ino Ardelean

Salvaţi-o pe făţarnica Firea! „Noul PSD” pierde testul lagărelor morţii. Din nou, USR e de vină!

La doi paşi de Bucureşti, capitală a unei ţări europene de secolul XXI, în oraşul Voluntari, au fost descoperite câteva lagăre de exterminare. Singura diferenţă faţă de cunoscutele lagăre naziste este că cele din Voluntari nu au crematorii sau camere de gazare. În schimb, probabil la Birkenau se mânca mai bine, la Voluntari bătrânii ajungând

autobuz

Se modifică temporar ruta autobuzului Expres 8

În perioada 10 – 28 iulie, se va închide traficul rutier pe strada Torac în vederea executării lucrărilor la obiectivul “CL13: Execuţie reţele de apă şi canalizare, Timişoara Sud, lot3”. Din acest motiv, traseul liniei Expres 8 se va modifica după cum urmează: – traseul cuprins între strada Câmpului – strada Calea Moşniţei – strada

Top