Stirile din ziua: 20 iulie 2023

Ministrul Dezvoltării, în vizită la Timișoara. A verificat pe teren căminul UVT și vorbește de investiții de la buget în valoare de sute de milioane de lei

Ministrul Dezvoltării, în vizită la Timișoara. A verificat pe teren căminul UVT și vorbește de investiții de la buget în valoare de sute de milioane de lei

În acest moment, Ministerul Dezvoltării are în Timiș în derulare un număr de 38 de obiective, a declarat, joi seara, la Timișoara, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. Sunt 550 de milioane de lei alocați acestora, aceasta fără viitorul stadion care va înlocui ”Dan Păltinișanu”, acesta singur valorând 850 de milioane de lei, spune ministrul. Când va

Investiția de reabilitare pentru Calea Stan Vidrighin a ajuns la două treimi din total

Lucrările de reabilitare desfășurate de Primăria Timișoara pe Calea Stan Vidrighin sunt deja realizate în proporție de două treimi. Bulevardul leagă Zona Industrială Buziașului de restul orașului și este un culoar de transport important pentru miile de timișoreni care lucrează aici, spun autoritățile locale. Se lucrează în mai multe zone de pe bulevard, iar angajații

PSD intervine în disputa demiterii lui Marian Vasile: Soluţia mai bună era demisia lui Alin Nica

PSD reacţionează după ce în spaţiul public au apărut mai multe discuţii privind ajutorul dat de social-democraţi lui Alin Nica, pentru a scăpa de Marian Vasile. Alexandru Iovescu, liderul grupului PSD din CJ Timiș, afirmă că el şi colegii săi de partid vor face şi în viitor astfel de demersuri, dacă e vorba de a

Dumbrăvița începe campionatul în deplasare. Acasă va juca primul meci contra celor de la Corvinul

Federația Română de Fotbal a organizat astăzi, 20 iulie 2023, cu aproape două săptămâni și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului jocurilor ediției regulare 2023-2024 a Ligii 2. Noul sezon de Liga 2 e programat să înceapă în data de 5 august, însă nu este exclus să debute mai

Sorin Maxim

85 de milioane de euro pentru Regiunea Vest. Se finanțează realizarea eficientizării energetice a clădirilor și realizarea de infrastructură verde

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat șapte noi apeluri de proiecte europene în cadrul Programului Operațional al Regiunea (POR) Vest. Sunt disponibile peste 85 de milioane de euro, de această dată devin disponibile câteva dintre cele mai de interes sectoare, printre care cele pentru eficiență energetică în clădiri publice și infrastructura verde. De

Cea de a cincea ediție a Bienalei Art Encounters a ajuns la final

La Timișoara și-a închis porțile cea de a cincea ediție a principalului eveniment dedicat artei contemporane, care are loc în România, Bienala Art Encounters. Parte relevantă a programului cultural „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii”, a avut închiderea oficială în weekend-ul 14–16 iulie. Bienala Art Encounters 2023 a fost o ediție dedicată intersecției dintre artă,

Studenții arhitecți din Timișoara, în „Competiția culorilor Mapei”/FOTO

Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 19 iulie 2023, vernisajul lucrărilor realizate în cea de-a treia ediție a concursului „Competiția culorilor Mapei”, un concurs de tablouri mozaic, menit să stimuleze talentul studenților anilor I și II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare. Fiecare student a

Cazarma U va găzdui un spectacol de dans și teatru, pus în operă cu utilizarea tehnologiei digitale și a elementelor de realitate augmentată

Un spectacol de dans și teatru care aduce în prim-plan unele dintre poveștile captivante ale orașului Timișoara și ale cartierului Giroc, care se desfășoară într-un dans al evoluției, învăluit în amintiri ale evoluției tinerilor care au realizat Revoluția din ’89, organizat sub titlul de „Patrimoniul sub reflectoare – un salt în libertate” esare loc duminică

Grădina suspendatată, realizată de OAR în centrul Timișoarei, a adunat 100.000 de vizitatori

Grădina inedită creată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, în Piața Operei, pe schela la fel de inedită, a atras un număr total de 100.000 de vizitatori. Conform celor de la OAR, proiectul finanțat de primărie cu 350.000 de euro, ar fi cel mai popular proiect din cadrul programului Timișoara 2023, Capitală Europeană a

Fetele de la Poli se mută la Banat Girls! Transfer de senzație

După Larisa Grigore, Melisa Șodinca și jucătoarea de națională Cristina Sucilă, o altă polistă alege alternativa Banat Girls, demonstrând în continuare că la clubul alb-violet, medaliat cu argint în Liga 1 feminină, ceva nu este cum trebuie. Așadar Bianca Ienovan, 20 de goluri în ediția precedentă a semnat cu Banat Girls, formație ce s-a reunit

USR Timiş: Alin Nica apelează la susținere din interiorul PSD pentru a-și demite administratorul public

USR Timiş recţionează la modul în care Marian Vasile a fost îndepărtat din funcţia de administrator public al judeţului, respectiv prin desfiinţarea funcţiei. USR-iştii afirmă că preşedintele CJ Timş, Alin Nica, trebuia să-şi asume demiterea lui Vasile, nu să apeleze la PSD în acest scop.  Într-o mișcare evazivă, Alin Nica a decis să fugă de

Circulație îngreunată în apropiere de Lugoj din cauza unui accident rutier

Un bărbat, în vârstă de 54 ani, a condus un autotren dinspre autostrada A1 spre A6, iar la un moment dat la km 8, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit carosabilă. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 54 de ani, care a fost transportat la

CJ Timiș a stabilit tarifele de intrare la expoziția Brâncuși, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara

Un bilet de intrare la expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși, care va avea loc de la finalul lunii septembrie, va costa până la 100 de lei, cel mai ieftin find cel pentru studenți, care va costa 55 de lei. Mai sunt oferite și bilete de grup, minim zece persoane, la tarife convenabile, au decis consilierii

Constructorul lucrează deja pe șantierul Centurii Sud/FOTO

Societatea care a preluat șantierul Centurii Sud de ocolire a Timișoarei se află deja pe teren și lucrează în câte zone de pe șantier. Vă reamintim că CNAIR a fost nevoită să rezilieze contractul cu italienii de la Tirrena Scavi, pentru că aceștia nu își făceau treaba, ulterior fiind organizată o nouă licitație pentru găsirea

Editorial de Ino Ardelean

Rahatul în ventilator. Operaţiunea PSD “Toţi sunt la fel”

Oricum ar întoarce-o, PSD a ieşit rău şifonat din scandalul lagărelor de exterminare de la Voluntari, feuda cuplului Firea-Pandele. Şi asta în pofida faptului că, într-o operaţiune de demage control s-a descotorosit de preacuvioasa înconjurată de interlopi sadici şi prostanul de la Muncă. Oricum destul de târziu. La nivel personal, Marcel Ciolacu s-a mişcat destul

Un weekend plin cu “Seri de vară la muzeu”

Muzeul Apei din Timișoara, Calea Urseni nr. 26, își așteaptă vizitatorii cu un program special în acest weekend. Festivalul “Seri de vară la muzeu”, care va avea loc în perioada 21-23 iulie, aduce o ofertă culturală potrivită tuturor vârstelor, cu instalații new art media, muzică și poezie, filme, o expoziție de pictură, desen, ateliere și

Top