Trei ar fi motivele principale pentru care Marian Constantin Vasile va rămâne fără postul de administrator public al județului, de la 1 septembrie. Joi, el a prezentat presei opinia sa asupra subiectului. Iar, per total, se deosebesc trei motive principale: a fost văzut ca un posibil candidat puternic pentru alegerile din 2024, a ocupat un…
Handbaliștii de la Poli joacă primele două meciuri de verificare ale verii
SCM Politehnica Timișoara participă la patrulaterul din Baia Mare, vineri și sâmbătă, la capătul celei de-a doua săptămâni de pregătire. Pentru alb-violeți vor fi primele două partide-test, în perspectiva noului sezon. Echipa viola va întâlni Potaissa Turda, mâine (vineri), în prima semifinală. Partida va avea loc la sala polivalentă „Lascăr Pană”, de la ora 16,00.…
Timișoara și Timișul primesc bani pentru realizarea și instalarea a 13 noi stații de încărcare electrică a vehiculelor
„Programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi”, derulat prin Administrația Fondului de Mediu, va aduce Timișului un număr de 13 noi stații de încărcare a vehiculelor electrice.…
O parte din mediul de afaceri timișorean a aflat, în premieră, despre noul Plan Urbanistic General al Timișoarei
O parte din mediul de afaceri timișorean a asistat, joi, la o sesiune de discuții cu reprezentanții municipalității timișorene pe tema noului Plan Urbanistic General al orașului. Documentul a fost elaborat, dar, cel puțin deocamdată, nu ar fi disponibil publicului pentru consultare, discuțiile, spun cei din primărie, fiind o prezentare generală asupra documentului”. Documentul ar…
Eveniment cultural special la Veneția, în onoarea centenarului Campusului UPT
Cultura și educația merg mână în mână, iar un eveniment deosebit va scoate în relief spiritul Universității Politehnica. Așdar, viața și istoria campusului UPT sunt sărbătorite într-un eveniment de artă și arhitectură la Veneția, în paralel și conectat cu celebra Bienală de Arhitectură. Expoziția de bandă desenată care prezintă 100 de ani de cultură și…
Cablul conductor de electricitate – obiectul de la baza instalațiilor electrice
Siguranța este pe primul loc în orice gospodărie. Trebuie să te asiguri că instalațiile sunt executate corect, cu materiale de calitate. O construcție de calitate înseamnă siguranță și durabilitate. De la aparatele de uz casnic până la sistemele de iluminat și securitate, tot ce consumă energie electrică este conectat la o instalație. În acest articol…
Octogenară, tâlhărită ziua în amiaza mare de o femeie de 56 de ani. Cum s-a terminat „acțiunea”
La data 27 iulie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Urbană au fost sesizați despre faptul că o femeie în vârstă de 80 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Coriolan Brediceanu, din Timișoara a fost deposedată de geantă de către o altă femeie în vârstă de 56 de ani. Ulterior, persoana a…
3,5 milioane de euro pentru 24 de unități de învățământ din Timiș. Vor fi cumpărate mobilier, materiale didactice și echipamente digitale
24 de școli din Timiș vor primi mobilier, materiale didactice și echipamente digitale în valoare de 3,5 milioane de euro, în urma unui contract semnat de Consiliul Județean Timiș în cadrul PNRR. Unitățile beneficiare vor fi grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee și școli speciale. Sumele au fost alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență,…
Donezi sânge, parchezi gratuit oriunde în oraș, timp de o lună
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK reamintește proprietarilor de autovehicule despre inițiativa pusă în aplicare în luna aprilie 2022, facilitatea de a obține un abonament gratuit, de tip COMBINAT, pentru staționarea în zonele roșie, galbenă și albastră, timp de o lună de zile, pentru persoanele care donează…
Sâmbătă e deschis la Permise și Înmatriculări
Cetățenii care au de rezolvat probleme la Serviciul de Permise de Conducere și Înmatriculări din Timiș vor putea să o facă și sâmbătă, 29 iulie. Ghișeele vor fi deschise până la ora 15.30 Sâmbătă, 29 iulie 2023, va fi zi lucrătoare pentru Serviciul de Permise de Conducere și Înmatriculări din Timiș, a anunțat subprefectul de…
Timișoara Open, etapa de padel național care adună cei mai buni jucători din țară
Timișoara este din nou capitala padelului românesc. După ce în primăvară devenea primul oraș din România care organiza o etapă din circuitul internațional, acum la Padel Center se dispută o rundă din Circuitul Profesionist de Padel, competiție națională. La această rundă de padel s-au înscris cei mai bine cotați sportivi profesioniști din țară. Turneul se…
Comuna Giroc caută furnizor pentru un autobuz electric în valoare de peste un milion de lei
Girocenii vor avea la dispoziție, în curând, un nou autobuz electric. Comuna periurbană a Timișoarei a câștigat o finanțare din PNRR, iar acum caută furnizor pentru a achiziționa mijlocul de transport eco. Comuna Giroc a obținut o importantă finanțare prin Programului Național de Redresare și Reziliență, componenta 10 – Fondul Local investiția I.1.1. Este vorba…
Neînfricații!! Dublă fantastică la Mondialele de natație în cea mai periculoasă probă
Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câștigat medaiile de aur și argint în concursul de sărituri în apă de la mare înâlțime (platformă 27 metri) din cadrul Campionatului Mondial de nataţie de la Fukuoka. Popovici a cucerit aurul cu un total de 472.80 puncte, iar Preda a câștigat argintul cu un total de 438.45 puncte.…
Școala Generală 30 are panouri solare montate pe noile corpuri de clădire/FOTO
Școala Generală 30 de Timișoara va beneficia în curând de două noi clădiri, iar lucrările de construire decurg bine, fiind în grafic. Ca noutate, acestea vor beneficia și de panouri solare. În această toamnă, elevii care învață la Școala Gimnazială 30 din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune în procesul educațional. În plus, vor…