Începerea anului universitar majorează chiriile. Timișoara rămâne printre cele mai accesibile orașe din România

Reîntoarcerea studenților la universitățile din marile orașe influențează decisiv nivelul chiriilor solicitate la închirierea de apartamente. Timișoara pare să fie un oraș cu o piață de specialitate stabilă, majorările apărute sunt cele mai mici din țară, iar nivelul chiriilor se situează tot în partea de jos a pieței din România.

Chiriile solicitate pentru apartamentele din cele mai mari șase orașe ale țării au continuat să se majoreze în luna septembrie, pe fondul unei oferte tot mai scăzute și a unei cereri stimulate de întoarcerea studenților pentru începerea unui nou an universitar.

Un avans semnificativ s-a putut observa în cazul locuințelor din București, prețurile ajungându-le din urmă pe cele din Cluj-Napoca, oraș considerat până acum cel mai scump pentru chiriași, arată datele analizate de Imobiliare.ro.

De la începutul lui 2023 și până la mijlocul lunii septembrie, cele mai importante majorări ale prețurilor au putut fi observate în cazul proprietăților din Constanța. La polul opus s-a aflat orașul Timișoara, care se menține cel mai accesibil pentru chiriași.

Chiriile continuă să crească și este probabil ca acest trend să continue și în lunile următoare. Oferta disponibilă pe segmentul chiriilor este la un nivel scăzut, iar cererea continuă să fie ridicată. Dincolo de sezonalitate, cererea pe piața chiriilor este alimentată de scăderea tranzacțiilor pe piața vânzărilor de locuințe.”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

Cele mai mici creșteri ale chiriilor, dar și cele mai scăzute prețuri din rândul celor șase centre regionale majore puse sub lună de Imobiliare.ro, s-au înregistrat în cazul orașului Timișoara.

Avansul la nivelul prețurilor a fost cu mai puțin de 7% pentru garsoniere. În prezent, o astfel de locuință poate fi închiriată, în medie, cu 230 euro/lună.

Proprietarii au scumpit cu circa 9% chiriile pentru apartamentele cu 2 camere pe parcursul lui 2023. Prețul mediu solicitat a ajuns luna aceasta la 350 euro/lună. Un avans similar a putut fi observat și în cazul apartamentelor cu 3 camere care pot fi închiriate, la ora actuală, cu 419 euro/lună.

Cererea cea mai mare s-a înregistrat, în luna septembrie, în cazul locuințelor situate în zonele Cetate, Complex-Stadion și Aradului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu de la Giroc a fost inaugurat, după ce a fost ridicat în timp record

Firma tocmită de Consiliul Județean Timiș pentru ridicarea noului Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu la Giroc s-a mișcat foarte bine și a reușit să finalizeze înainte de termen obiectivul, un lucru excelent, pentru că așa au fost atrase toate fondurile europene din PNRR alocate. A fost o lucrare de mari dimensiuni, ăn valoare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu de la Giroc a fost inaugurat, după ce a fost ridicat în timp record
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CFR Timișoara 2015 începe seria turneelor de toamnă cu un succes categoric la Zalău! Meciuri excelente, atitudine bună

Un început de sezon în forță pentru micii fotbaliști ai clubului CFR Timișoara! Grupa 2015 a clubului timișorean a participat recent la prestigiosul turneu „Cupa Viitorul Zalău”, unde a reușit o performanță remarcabilă, adjudecându-și trofeul de campioană și terminând competiția pe locul 1. Evoluția juniorilor de pe Bega a fost una la superlativ pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timișoara 2015 începe seria turneelor de toamnă cu un succes categoric la Zalău! Meciuri excelente, atitudine bună
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Noul Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu de la Giroc a fost inaugurat, după ce a fost ridicat în timp record

Firma tocmită de Consiliul Județean Timiș pentru ridicarea noului Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu la Giroc s-a mișcat foarte bine și a reușit să finalizeze înainte de termen obiectivul, un lucru excelent, pentru că așa au fost atrase toate fondurile europene din PNRR alocate. A fost o lucrare de mari dimensiuni, ăn valoare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu de la Giroc a fost inaugurat, după ce a fost ridicat în timp record

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un început de sezon în forță pentru micii fotbaliști ai clubului CFR Timișoara! Grupa 2015 a clubului timișorean a participat recent la prestigiosul turneu „Cupa Viitorul Zalău”, unde a reușit o performanță remarcabilă, adjudecându-și trofeul de campioană și terminând competiția pe locul 1. Evoluția juniorilor de pe Bega a fost una la superlativ pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timișoara 2015 începe seria turneelor de toamnă cu un succes categoric la Zalău! Meciuri excelente, atitudine bună
Firma tocmită de Consiliul Județean Timiș pentru ridicarea noului Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu la Giroc s-a mișcat foarte bine și a reușit să finalizeze înainte de termen obiectivul, un lucru excelent, pentru că așa au fost atrase toate fondurile europene din PNRR alocate. A fost o lucrare de mari dimensiuni, ăn valoare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Centru pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu de la Giroc a fost inaugurat, după ce a fost ridicat în timp record
Comunitatea din Jebel face un pas istoric pentru viitorul educației locale. Primarul comunei, Dan Vatriș, a anunțat semnarea oficială a contractului de finanțare prin fonduri europene pentru construcția unei școli moderne, o investiție masivă care se ridică la peste 13.000.000 de lei. Proiectul, derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest (ADR VEST), reprezintă rezultatul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă școală modernă în Jebel: Primarul Dan Vatriș a semnat un contract de finanțare europeană de peste 13 milioane de lei
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 28 – 30 august 2026, numărul curselor de pe linia de autobuz 46 va fi suplimentat, iar programul de circulație va fi prelungit până la ora 5, pentru a facilita deplasarea participanților la CODRU Festival 2026. Evenimentul se desfășoară în zona Muzeului Satului Bănățean – fosta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT crește numărul de curse pentru CODRU Festival
Mai multe construcții ridicate pe un teren din zona Girocului au fost demolate de Primăria Timișoara. Conform municipalității, terenul respectiv, situat pe strada Martir Elena Nicoară, de circa 7.500 metri pătrați este unul public și era ocupat de construcții realizate fără autorizație. Instituția administrativă spune că terenul eliberat va fi reorganizat pentru amenajarea de locuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a demolat mai multe construcții amplasate pe un teren de 7500 de metri, din Calea Girocului/FOTO
Laurențiu Marian, reprezentant al USR în Consiliul Județean Timiș, a decis să renunțe la postul de ales, aceasta ca urmare a noii legi care nu permite cumularea funcțiilor de consilier județean sau local cu calitatea de personal contractual angajat în instituții sau autorități publice. Demisionarul ocupă și funcția de șef la Sport Club Municipal Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou consilier județean a demisionat din post. Laurențiu Marian a preferat să rămână la conducerea SCM Timișoara
Consiliul Județean Timiș vine în sprijinul persoanelor afectate de incendiul care a distrus un bloc de locuințe în Săcălaz, care a avut loc acum patru zile. În acest scop a fost alocată suma de 400.000 de lei, din fondul de rezervă, pentru achiziția a 15 containere mobile, care vor fi folosite ca și locuințe temporare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul alocă 400.000 de lei pentru cumpărarea a 15 containere modulare locuibile destinate familiilor afectate de incendiul de la Săcălaz
Surprize de proporții se pregătesc pentru ediția din acest an a Super Rally Timișoara, care va avea loc la finalul acestei săptămâni în centrul orașului. Simone Tempestini, campionul absolut al României la raliuri, Lucio Peruggini, de opt ori campion național al Italiei la GT, dar și Costel Cășuneanu se numără printre piloții care vor face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioni absoluți din Italia și România, mașini de top și o ediție incendiară de Super Rally îi așteaptă pe timișoreni în weekend, chiar în centrul orașului
Proiectul de bugetare participativă prin care cetățenii din Dumbrăvița și nu numai, vor avea o nouă pistă de biciclete este mai aproape de realziare. Consilierii județeni au aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate care stabilește liniile directoare pentru noul traseu care va fi amenajat la marginea Pădurii Verzi, în localitatea periurbană a Timișoarei, cu bani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara are un director interimar, în persoana lui Flavius Ilioni, activistul social care este cunoscut, printre altele, pentru înființarea asociației LOGS, care sprijină emigranții. Directorul general actual, Esztero Emese, și-a anunțat retragerea din funcția de conducere începând cu data de 1 septembrie 2026. Flavius Ilioni va ocupa funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Ilioni va conduce departamentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.