Arhiva pentru luna: octombrie 2023

proiect parcare dacia

Parcarea supraetajată din zona Dacia are voie să se facă. Va costa aproape 19 milioane de lei și aduce un plus de 54 de locuri față de fostul proiect

Parcarea supraetajată din zona Dacia are voie să se facă. Va costa aproape 19 milioane de lei și aduce un plus de 54 de locuri față de fostul proiect

Actuala administrație a Timișoarei merge înainte cu proiectul parcării supraetajate din zona Dacia, după ce a reușit să convingă și o parte din ”votanții” din Consiliul Local, alții decât cei de la USR, să aprobe partea de hârtii, planuri, estimări, randări, proiecte pentru obiectivul amintit. Aceasta, odată cu plata unei sume suplimentare de 82.000 de

Noi verificări pe drumurile județene. Au fost date amenzi pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Camionagii care circulă pe drumurile județene încalcă, în continuare, regulamentele. Direcția de Drumuri și Transport a Consiliului Județean Timiș a continuat, așa cum a anunțat anterior, seria controalelor care au vizat respectarea prevederilor legale de către transportatorii care circulă pe drumurile județene. S-a lăsat cu amenzi. Pe parcursul lunii octombrie au fost derulate patru controale

Protecția Consumatorilor a verificat mai multe magazine din rețeaua Lidl. S-au dat amenzi de 1,2 milioane de lei

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest au desfășurat, în perioada 24 – 30 octombrie o acțiune de control operativ la 41 magazine aparținând lanțului de supermarketuri LIDL, la nivelul întregii regiuni. În urma controalelor au fost date o serie de sancțiuni, iar mai multe produse au fost retrase de la comercializare. În urma

Nicolae Robu a mai devoalat o conspiraţie a Ocultei. Fostul primar sugerează că alegerile pentru Primăria Timişoara din 2020 au fost trucate!

Fostul primar Nicolae Robu afirmă, misterios, că înaintea alegerilor pentru Primăria Timişoara nu s-a făcut niciun sondaj la nivel local. Mai mult, coroborat cu faptul că nu a existat nici exit poll la Timişoara, Robu se întreabă dacă rezultatul alegerilor a fost cel corect. El sugerează şi cine ar fi omul din spatele acestei conspiraţii

Club de fotografie la UPT. Se deschid porţile unei premieri studenţeşti în a doua zi a lunii noiembrie

Pentru pasionaţi, începători, avansaţi. Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara anunță lansarea unui club de fotografie dedicat atât studenților, cât și angajaților instituției. Fotoclubul f10.0 își deschide porțile în data de 2 noiembrie 2023, ora 18:00, întâlnirile urmând să aibă loc în fiecare joi, timp de două ore, de

18 camioane de deşeuri evacuate până acum de Horticultura din cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu

De la preluarea cimitirelor Calea Șagului și Rusu Șirianu, echipele Horticultura au lucrat constant la curățarea și întreținerea acestora. În fiecare zi, echipe de minim 10 oameni au acționat pentru a readuce aceste spații la un standard civilizat și demn. S-au colectat și evacuat peste 400 mc (18 camioane) de deșeuri, însă, din cauza stării

Pompa de căldură Energy Save

Descoperă avantajele pompei de căldură aer-apă Energy Save în economisirea energiei

În căutarea performanței și a unui raport calitate-preț mai bun, s-a observat tendința de a înlocui sistemele de încălzire și răcire convenționale cu soluții mai moderne, așa cum sunt pompele de căldură aer-apă. Acestea pot înlocui cu succes o centrală termică pe gaz sau o centrală pe lemne. De asemenea, au devenit tot mai populare

Forţa Dreptei a decis să participe la construcția alianței de centru-dreapta, alături de USR și PMP

Forţa Dreptei, partidul condus de fostul premier Ludovic Orban, a decis să se alăture USR şi PMP în constituirea unei alianţe de centru-dreapta. Decizia a fost luată luni, în cadrul Consiliului Național al partidului. Constituirea unui pol de centru-dreapta este un demers absolut necesar ca o alternativă la actuala putere, arată cei din Forţa Dreptei.

CFR Timişoara, victorie capitală sub Cetate

În Sala Sporturilor din Deva, față în față s-au aflat CSM din localitate și CFR Timișoara în derby-ul etapei a VI-a din prima ligă la futsal. Gazdele veneau după un succes în deplasare, 2-0 cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, victorie ce a pus capăt seriei de două egaluri (4-4 cu United Galați și 3-3 cu

Raoul Trifan: “De ce crește extremismul în România? Pentru că este ajutat. I se dă microfonul”

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că extremismul în România este susţinut de partidele aflate la putere. Speranţa PSD şi a PNL este că, puși în fața alegerii între un hoț și un extremist, românii vor alege, de frică, hoţul, spune Trifan. Raoul Trifan argumentează acest punct de vedere prin ceea ce s-a întâmplat

AUR Timiş, pe urmele lui Pristanda. Steaguri ale partidului în fiecare localitate din Timiş

Filiala Timiş a partidului lui George Simion şi-a propus un nou obiectiv “măreţ”. Este vorba de-a arbora un steag al AUR în fiecare localitate din judeţul Timiş. Ca atare, echipe ale partidului bantuie prin tot judeţul, ca un veritabil Pristanda, să pună steaguri aurii pe unde pot. După ce în weekend au organizat în centrul

Paula Romocean

USR Timișoara cere parlamentarilor PNL și PSD de Timiș să se opună confiscării banilor timișorenilor pentru pensii speciale

USR Timișoara solicită parlamentarilor PNL și PSD din Timişl să modifice sau să respingă Ordonanța Guvernului care confiscă banii timișorenilor. Cei din USR spun că scopul ordonanţei este ca banii să ajungă, la sfârșitul anului, în fondul de rezervă al Guvernului de unde să plece spre plata pensiilor speciale. Printre altele, Ordonanţa Guvernului PSD-PNL interzice

Flavius Biea

Biea revine în ring la Guadalajara pentru un nou meci cu un sportiv din Argentina

Flavius Biea va lupta pentru palmares, în maineventul serii intr-o gală ce va avea loc pe 2 decembrie la Guadalajara în Mexic. Timișoreanul va da și de această dată în ring de un pugilist argentinian, Victor Hugo Exner, după ce în precedentele confruntări cu conaționali ai acestuia, i-a învins la limită pe Ruben Villalba, acasă

Anunţ Primăria Ghiroda

Anunţ privind concesionarea prin licitaţie publică a unui număr de 4 (patru) parcele situate în comuna Ghiroda, judeţul Timiş, în vederea edificării de locuinţe. 1.Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscal, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Primăria comunei Ghiroda, strada Victoria, nr. 46,

Luna noiembrie începe cu un super-festival de folclor: Tradiţii la români

Să fie spectacol! Peste 25 de nume sonore ale folclorului românesc participă timp de două zile, la Timișoara, la cel mai important festival dedicat culturii tradiționale. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, organizează cea de-a X-a ediție a Festivalului Național de Folclor Tradiții la Români.

Se dă ordinul de pornire a lucrărilor la Baza de la Mircea cel Bătrân. Urmează Stadionul Lego

Două dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă din Timișoara ultimilor ani intră în curând în lucru. Viceprimarul Cosmin Tabără a avut discuțiile de dinaintea emiterii ordinului de începere a lucrărilor cu echipele celor două proiecte. ”Am avut ieri întâlniri atât cu antreprenorii care execută proiectul la stadionul Lego, cât și în ceea ce

Lucrările rămase nerealizate din drumul de legătură dintre DN 69 Sânandrei și A1 au fost scoase la licitație

A fost repornit (și oficial) proiectul drumului de legătură dintre capitala Banatului și autostrada A1, care va porni de la bifurcația spre Sânandrei de pe DN 69, Timișoara – Arad. Acest contract fusese început de italienii cu acționariat chinezesc de la Todini, dar contractul a fost reziliat din cauza lipsei de activitate și de progres

Dominic Fritz despre a doua bătălie cu Nicolae Robu, de anul viitor: “Eu cred că va fi un rezultat și mai definitiv și mai clar”

În a doua parte a interviului cu primarul Dominic Fritz, la trei ani de mandat, am abordat probleme politice. Ce crede despre rezultatul confruntării de anul viitor cu acelaşi Nicolae Robu, pe care l-a înfrânt la un scor foarte mare în 2020. Care este relaţia, foarte mult vehiculată, cu Alfred Simonis. Cu cine ar putea

Se modifică traseul liniei Expres 8, până la jumătatea lunii decembrie

În perioada 31 octombrie  – 10 decembrie, circulația rutieră pe strada Câmpului se va închide în vederea executării lucrărilor de reparații și refacere a covorului asfaltic.  În aceste condiții, traseul liniei Expres 8, între strada Iosif Vulcan și Școala Plopi, va fi deviat.   Cursele vor circcula pe strada Iosif Vulcan – strada Rudolf Walter

Maternitatea de lângă Spitalul Județean Timișoara este aproape finalizată. Urmează montarea aparaturii medicale

Lucrările la Maternitatea pe care Consiliul Județean Timiș a ridicat-o, în cadrul unei finanțări prin programul transfrontalier România – Ungaria se apropie de final. Termenul oficial de finalizare este în cea de a doua jumătate a lunii noiembrie. În ceea ce privește construcția, mai este de lucrat la terasamente, sistematizare pe verticală și amenajăr exterioare,

Top