Primăria Timișoara dă energia verde pe cea clasică, în Parcul Justiției. Bateriile erau prea slabe, sistemul ineficient

Municipalitatea timișoreană a decis să renunțe la alimentarea cu panouri solare a iluminatului public din Parcul Justiției, urmând ca sistemul să fie trecut înapoi pe alimentare clasică, pe energie de la rețea. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că bateriile folosite erau prea slabe și lumina nu ”ajungea” pentru toată noaptea.

Iluminatul public din Parcul Justiției va fi rebranșat la rețeaua clasică de alimentare cu energie electrică, după ce în urmă cu șapte ani fusese instalat un sistem cu panouri fotovoltaice. Panourile fotovoltaice de pe cei 23 de stâlpi vor fi înlocuite cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică, asigurându-se astfel un iluminat mai eficient pentru cetățeni.

Lucrarea va fi realizată de echipe mixte de la societățile STPT și Horticultura, care, într-o primă etapă, vor face săpături subterane pentru a verifica și repara rețeaua electrică de alimentare a stâlpilor, în condițiile în care aceasta este foarte veche. Ulterior, suprafețele cu gazon afectate de intervenții vor fi refăcute de către Horticultura.

Viceprimarul Lațcău a explicat de ce s-a luat această decizie, împotriva trendului actual al societății. Sistemul montat acum șapte ani nu a fost eficient, bateriile prea slabe, am aflat, dar nu și de ce nu s-a decis modernizarea sistemului ”verde”

Susținem ferm utilizarea energiei regenerabile, dar proiectul de modernizare a Parcului Justiției realizat în urmă cu aproximativ șapte ani nu a fost deloc eficient, din păcate. Felinarele nu funcționau toată noaptea, bateriile care acumulau energia solară în timpul zilei nu susțineau sistemul tot timpul și chiar am avut situații în care au dispărut. Lucrările de modernizare pe care le facem acum asigură un iluminat public constant și contribuie la creșterea siguranței în parc”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Cum nimic nu se aruncă, totul se păstrează, panourile fotovoltaice care vor fi dezasamblate de pe stâlpii din Parcul Justiției vor fi depozitate la STPT, urmând să fie decisă destinația acestora. Lucrările vor fi gata în aproximativ o lună.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală” a aprobării solicitării finanțării din bani europeni a procesului de reabilitare termică a Școlii Generale nr. 16. valoarea totală a proiectului este de16,9 milioane de lei. Prin intermediul Programului Regio Vest, derulat prin ADR Vest, va fi asigurată cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

craft

Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene la un eveniment de outsourcing dedicat identificării de potențiali producători pentru compania Halfords din Marea Britanie. Halfords este una dintre cele mai importante companii din Marea Britanie, activă în domeniile auto, biciclete, mobilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lugojul devine, la final de februarie și început de martie, gazda primelor două etape, pline de culoare și farmecul neuitat al tradiției, din cadrul Festivalului–Concurs „Lada cu Zestre”, a XIX-a ediție, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu primăriile și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se „deschide” pe malul Timișului. Lugojul găzduiește prima etapă a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții medicale din țară, în derularea a două programe naționale de screening oncologic, dedicate depistării precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin. Programele vizează creșterea accesului la servicii de prevenție, diagnostic timpuriu și informare pentru populația eligibilă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene la un eveniment de outsourcing dedicat identificării de potențiali producători pentru compania Halfords din Marea Britanie. Halfords este una dintre cele mai importante companii din Marea Britanie, activă în domeniile auto, biciclete, mobilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică
UVT susține și în acest an universitar seria „Ambasadori în dialog @UVT”, continuând, într-un nou cadru de dialog, tradiția programului „Ambasadori la UVT”. În cadrul noii ediții a acestei serii, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, la UVT va ajunge Paulo Cunha Alves, Ambasadorul Portugaliei în România, care va propune comunității timișorene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Portugaliei la București vine la Universitatea de Vest
Beta – bienala de arhitectură din Timișoara va avea loc în perioada 15 mai – 28 iunie 2026, marcând cea de-a șasea ediție a platformei euroregionale dedicate arhitecturii și mediului construit. Ediția din 2026 este curatoriată de Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu, curatori care propun o investigație asupra practicii arhitecturale contemporane dincolo de reprezentare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediția 2026 a Beta va avea loc în mai și iunie, la Liceul Mincu
În 2025 a existat un singur județ cu spor demografic pozitiv, respectiv a înregistrat mai multe naşteri decât decese. Este vorba de judeţul Ilfov, dar şi acolo  diferența între numărul nașterilor și cel al deceselor este foarte mică, de doar 0,27. Cu un spor natural neagtiv de minus 2,25, Timişul se află în prima parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru demografic. Un singur judeţ din România a avut în 2025 mai multe naşteri decât decese. Care este situaţia în judeţul Timiş
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de studii pe tema Inteligentei Artificiale, realizate cu studenți în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex – UVT. Obiectivele studiului fac referire la evaluarea frecvenței, nivelului de încredere și a surselor de informare pe care le utilizează oamenii în era Inteligenței Artificiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă
O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală” a aprobării solicitării finanțării din bani europeni a procesului de reabilitare termică a Școlii Generale nr. 16. valoarea totală a proiectului este de16,9 milioane de lei. Prin intermediul Programului Regio Vest, derulat prin ADR Vest, va fi asigurată cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16
Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona Timișoara, se avansează. Lucrările de modernizare de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj au depășit 20%. Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, continuă cu o serie de lucrări între stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO
Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat patru zile intense și pline de energie la Târgul Internațional de Turism de la Belgrad, unde s-a promovat cu succes Timișul și, mai mult ca oricând, candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, un proiect inițiat de Consiliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.