Câţi AUR-işti, “şoşocişti”, “putinişti” şi alţi “suveranişti” de-ai lui Ceauşescu o fi adunând România de azi?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Personal şi PNL, în tot ceea ce înseamnă valorile despre care noi am vorbit, Partidul Naţional Liberal va susţine în continuare familia, familia tradiţională, credinţa în Dumnezeu şi patriotismul, aşa cum au fost asumate la nivelul partidului”. Dacă în aserţiunea de mai sus nu apărea şi “Partidul Naţional Liberal”, probabil multă lume ar fi crezut că declaraţia aparţine vreunui “şoşocist” sau al mai ştiu cărui individ aşa-zis suveranist. Vorbele, mai confuze, dar e specialitatea casei, au fost aruncate pe gură chiar de Nicolae Ciucă, preşedintele în funcţie al PNL, şi se referă la decizia CEDO privind legalizarea parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex. Cu subiect şi predicat, Ciucă spune că i se rupe în epoleţi şi doctorat de o decizie CEDO.

Dar nu la decizia CEDO vreau să ajung, deşi şi ea are o mare importanţă, mai ales în contextul în care, la fel ca şi Ciucă, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România nu e pregătită să fie europeană, considerîndu-i pe români încă dependenţi de obscurantismul Evului Mediu. De fapt, Ciucă preia mot-a-mot discursul patriotardo-suveranist, la modă acum, cu riscul de-a utiliza o splendoare de oximoron. Fiindcă ce altceva este alăturarea între liberalism şi “familie tradiţională”? La fel ca la Ciolacu, se vede şi la liderul PNL o anumită angoasă, dar parcă amestecată şi cu puţină voluptate în a prelua discursul “şoşocist”. Am mai scris-o, o spun mai toţi politologii, copierea logoreei extremiste de către un partid mainstream nu aduce mai nimic din punct de vedere electoral. “De ce să votezi copia, când ai orginalul?” În schimb, această maimuţăreală demonstrează submediocritatea de leadership la PNL. Având electoratul pe care îl are, PSD a fost tot tinpul mai deschis acestui gen de discurs.

Da, România, la fel ca şi Europa, are o mare problemă în privinţa efervescenţei discursului extremist. Da, unul din motivele extinderii acestui discurs se află chiar la Bruxelles şi Strasbourg. Megabirocraţia instituţiilor europene a avut şi acest efect, la fel ca absenţa unor reforme. S-o spunem pe şleau, în timp ce solicită reforme unor ţări, instituţiile UE refuză să se autoreformeze. Şi, evident, un alt motiv major, probabil primul ca efect, este propaganda de la Kremlin, mai mult sau mai puţin subliminală. Pe de altă parte, dacă vorbim de România, singura asemănare între Şoşoacă şi Georgia Meloni e sexul. La fel şi între George Simion şi Geert Wilders.

Dar cât pot să crească partidele extremiste în România? Pot să însemne un real pericol? Politologii şi sociologii le dau o marjă maximă în jur de 30%. Într-un recent sondaj INSCOP, cam acolo se duc voturile adunate pentru Şoşoacă (14,4%) şi Simion (14%). Trebuie spus că mai există un aşa pol suveranist, alcătuit din câteva partide de insectar, care l-au desemnat pe Orlando Teodorovici candidat la prezidenţiale. Dacă aşa bate vântul, s-au înmulţit şi aceste formaţiuni ca muştele în jurul unui…

Într-un alt sondaj INSCOP, întrebaţi fiind cine e principalul vinovat pentru războiul din Ucraina, 49.8% dintre români au indicat Rusia. Pe de altă parte, 14.6% au menţiomat SUA, 8.8% Ucraina, 4.6% NATO, iar 2.9% UE. Nu știu sau n-au răspuns la această întrebare 19.4% dintre cei chestionați. Adunaţi cei care indică SUA, Ucraina, NATO şi UE şi rezultă cam acelaşi procent de 30%. Dar există şi o veste proastă.

Potrivit unui foarte recent sondaj al aceluiaşi institut INSCOP, 48% dinbtre români regretă perioada comunistă. E adevărat că aceşti nostalgi sunt descrişi de cei care au făcut sondajul drept “persoane cu educație primară, inactivi, locuitori din rural și din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”, dar nu ne ajută. Dacă asimilăm perioada comunistă cu Nicolae Ceauşescu, adevăratul precursor al “suveranism-naţionalismului” de azi, lucrurile iau o turnură destul de urâtă. Asta şi dacă ne uităm la testele Pisa şi la faptul că 42% dintre elevi sunt analfabeţi funcţional. Ca lucrurile să fie şi mai îngrijorătoare, peste 60% dintre români cred în teoriile conspiraţiei, de patru ori mai mult decât cetăţenii ţărilor din vestul Europei. Deci expetanţa e foarte mare.

Iar la această problemă realmente alarmantă nu se răspunde cu declaraţii sforăitor-demagogice precum cea a lui Ciucă de la începutul acestui text. Da, “România educată” era o soluţie, dacă nu ar fi compromisă şi ea în ultimul hal. Şi da, n-ar strica nişte lideri politici cât de cât responsabili, care să pună realele interese ale României deasupra populismului găunos, precum cel etalat de Generalul cu doctorat pus la secret.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

ionescu-nanu_alex a spus: (decembrie 14th, 2023 at 10:07 )

Ăsta este mersul: capitalismul crează mase de looser-i, iar socialismul și naționalismul îi folosesc în scopuri meschine acoperite cu sloganuri pompoase.Cu cât mai aprig capitalismul, cu atât mai mare masa looser-ilor. Cu cât unii sunt tot mai mult îndepărtați de educație, cu atât e mai dulce și mai multă pâinea manipulatorilor. Nemaivorbind că mama proștilor e mereu gravidă, iar la noi în România are mereu sarcini multiple!

Zanzibar a spus: (decembrie 14th, 2023 at 10:29 )

Gradul de incompetenta,aroganta,ipocrizie al PNL si PSD este direct proporțional cu nr de autiști care vor apare pina la alegeri

Rușine BĂNĂȚENILOR ptr eroii uitați ai neamului , cei uciși la protestele ptr Libertate în Timișoara
Orice NEAM ADEVĂRAT ar ridica steagul național în bernă în aceste zile ptr tinerii și familiile ucise de criminalii zeloși ai dictatorului
Doar unul romanesc de mămăligă ar permite ștergerea memoriei numelor acelor eroi care au ieșit în primele zile în stradă PENTRU LIBERTATEA GLASULUI și GINDULUI
RUȘINE FRITZ , NiCA și tuturor politicienilor din administrația locală care
În loc SĂ CEARĂ IPERATIV INSPECTORATULUI ȘCOLAR cît și TUTUROR DASCĂLILOR să le PREDEA TINERILOR în aceste zile mai mult ca oricind despre SPIRiTUL CIVIC al timișorenilor din decembrie 89. Cit mai ales al familiilor care au ÎNDRĂZNIT în ciuda tuturor PERICOLELOR MAJORE să iasă în stradă PENTRU LIBERTATEA NEAMULUI
Cinste vouă celor care ați adus jertfă voastră, împușcați miseleste de CRIMINALII COMUNIȘTI
Publicați voi presa LISTA CU CHIPURILE LOR și poveștile lor de viață!!
Așa îți cinstești un neam EROII
Nu prin muteniancadrelor didactice față de subiect
FACEȚI UN SONDAJ ÎN RINDUL TINERILOR dar și celor adulți pună în 30 chiar 40 de ani: dacă pot lega o frază și aceea lapidară despre revoluție, darămite despre jertfa protestatarilor din primele zile ale revoluției

trist, dar adevărat a spus: (decembrie 15th, 2023 at 08:27 )

Auriști, șoșociști, putiniști, dar mulți ! Se vor vedea la alegeri rezultatele educației cu mult rămasă în urma timpurilor, ale sărăciei dublată de una dintre cele mai inechitabile redistribuiri din Europa (care ne așază lângă Senegal ori Kosovo), ale lipsei statului de drept, manifestată prin lipsa liderilor autentici și așezarea în funcții publice înalte a unor marionete inepte, ale eradicării speranței din corpul social, ale interlopizării tuturor sectoarelor vieții, ale emigrării elitelor, ale hoției ca Romanian way of life și-n ultimă instanță, ale lipsei de Dumnezeu și de lege.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.