Două acțiuni, total opuse ca mod de realizare și obiect, au fost cele mai de succes evenimente ale TM 2023. Fiecare dintre autoritățile locale are propriul ”succes”. Dominic Fritz vorbește despre pepiniera total atipică, ”mobilată” cu plante amplasată în fața clădirii Operei, în timp ce Alin Nica se referă la expoziția Brâncuși de la Muzeul…
Recunoaştere. Cadre didactice din UPT, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române
Premianţii. Și în acest an, ca și în anii precedenți, cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara s-au aflat printre laureații Premiilor Academiei Române, care se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.…
Pacienții cu accidente vasculare cerebrale vor avea la Timișoara un centru specializat în tratarea acestui diagnostic
Timișoara va beneficia, în perioada următoare, de un centru specializat în tratarea pacienților care suferă accidente vasculare cerebrale, a anunțat, la Timișoara, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Un diagnostic apărut tot mai mult la pacienți, atacul cerebral afectează tot mai mult populația, iar un asemenea centru este absolut necesar. În domeniul infarctului miocardic s-au făcut pași…
Timișoara Capitală Europeană a Culturii se încheie, dar merge mai departe. Organizatorii: A fost un real succes
Timișoara se pregătește să încheie Capitala Culturală cu o suită largă de evenimente, așa cum a fost și deschiderea. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, respectiv Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, reprezentanții principalelor instituții organizatoare se declară mulțumiți de ceea ce orașul și comunitatea locală au obținut și realizat, dar subliniază că moștenirea TM 2023 nu…
Ministrul Rafila, în vizită în capitala Banatului. Timișoara va beneficia de cea mai performantă platformă de imagistică medicală
Timișoara se pregătește pentru oferirea de servicii medicale imagistice de cel mai înalt nivel, în pregătirea deschiderii unui institut oncologic regional, a declarat Alexandru Rafila, sosit la Timișoara pentru a vedea care e stadiul investițiilor realizate în domeniul medical în capitala Banatului. Astfel, la Spitalul Victor Babeș va deveni operațională cea mai importantă platformă imagistică…
Fără carnet, drogat la valonul unei maşini… radiate şi cu plăcuţe false. Şi-a căutat-o şi a ajuns unde şi-a dorit
Când inconştienţa şi prostia te bagă după gratii. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat, în vârstă de 30 ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere. În fapt, la data de 6.12.2023, în jurul orei 16:55, polițiștii au oprit pentru control pe DN 6, intersecție cu localitatea Iosifalau, din județul Timiș.…
Ploaia din Senat îi produce previziuni triste senatorului Raoul Trifan
Dacă nu mai sunt bani nici pentru o simplă reparaţie a acoperişului Senatului, este evident că nu există fonduri nici pentru majorarea pensiilor şi salariilor, afirmă senatorul USR de Timiş Raoul Trifan. Salariile şi pensiilor nu vor putea fi mărite, iar în acelaşi timp păstrate pensiile speciale, sinecurile şi instituțiile inutile, afirmă Trifan. O dovadă…
Trei zile de transport în comun gratuit. Se modifică programul de circulaţie pe mai multe trasee
Ca urmare a adresei cu nr. 5397/05.12.2023, transmise de către A.D.I. – Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, în vederea sprijinirii evenimentelor de închidere a programului Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, se vor modifica programele de circulație pentru liniile de autobuz 33, 40, E1, E2, E3, E7, pentru liniile de troleibuz 11, 14, 15, 16,…
Sondaj INSCOP: Mircea Geoană continuă să conducă în topul prezidenţiabililor. Diana Şoşoacă urcă pe locul trei
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, Mircea Geoană se clasează pe primul loc în preferinţele românilor pentru Palatul Cotroceni. El este urmat de Marcel Ciolacu şi, surprinzător, de Diana Şoşoacă. Liderul PNL Nicolae Ciucă se situează abia pe locul V, fiind devansat şi de George Simion. Sondajul de opinie realizat de INSCOP Research…
Timișoara devine încă o dată capitala padelului din ţară, odată cu disputarea Cupei României/FOTO
Cupa României la padel se va desfășura în perioada 8 – 10 decembrie la Padel Center Timișoara (strada Praga nr.6, Dumbrăvița), cea mai mare bază sportivă de padel din vestul țării și singura cu terenuri omologate, furnizate de producătorul oficial pentru World Padel Tour. Competiția va avea trei divizii de „calitate” (1, 2 și 3)…
Descoperă cum se construiește viitorul la XCity Towers. Experience the Future of Living
Timișorenii au ocazia să participle sâmbătă 9 decembrie, la ora 10.30 la o vizită ghidată chiar pe șantierul XCity Towers, din Calea Torontalului, și să stea de vorbă cu inginerii și constructorii primului cartier de turnuri rezidențiale din Timișoara. Munca noastra nu este despre a construi structuri, ci despre a crea viitorul. Iar secretul din…
Primăria Timișoara vrea să rezolve problema terenurilor de sub imobilele cumpărate cu Legea 112
Aproximativ 90 de hectare de teren sunt solicitate prin aproape 2000 de dosare de către cei care au cumpărat imobile cu Legea 112, a anunțat Primăria Timișoara. Acum, instituția poate intensifica procesarea dosarelor pentru obținerea, în mod gratuit, a terenului de sub locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995 și a anexelor gospodărești, inclusiv curțile…
Parcarea CJ Timiș din centrul Timișoarei e puțin întârziată. Nica: Se lucrează la caietul de sarcini
Visul unei parcări supraetajate de care șoferii să beneficieze în zona zero a Timișoarei se amână. Dacă primăria se pregătește să ridice una în zona Spitalului de Copii, cea gândită de Consiliul Județean Timiș la fostul sediu al Centrului Militar Județean mai așteaptă puțin pentru a fi lansată în licitație. Era nevoie de ”reglaje” la…
Revoluția Timișoarei, în dezbatere la Universitatea de Vest
La Universitatea de Vest Timișoara vor avea loc o serie de evenimente dedicate momentului Revoluției din 1989. Liceenii timișoreni vor afla mai multe despre Decembrie 89, va fi organizat un tur ghidat care va uram principalele zone ale Revoluției timișorene, urmând să fie deschisă și o expoziție de grafică. În perioada 8-10 decembrie, Timișoara marchează…
Parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă
Moşniţa Nouă continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat. Prin multe investiţii care se desfăşoară în ultimii ani, încă una prinde contur. A fost depusă cererea de finanțare pentru investiția „Înființare parc fotovoltaic în comuna Moșnița Nouă”. În cadrul proiectului se va realiza un parc fotovoltaic cu 1232 panouri fotovoltaice, cu o putere unitară de…
Tunelurile de sub Bucegi nu vor fi găsite la anul
Celor care mai speră într-o resetare a României cu ocazia alegerilor de la anul le recomand să-și ia gândul de fantezia asta, iar rămânerea în zona mainstream poate fi urmată de reacția ”Bogdaproste”, bucuroși că nu ajungem la „resetarea” după chipul și înțelegerea AUR. Da, unii votează AUR din naivitatea că acest partid va face…
Concert de muzică rock și spectacol cu 250 de drone, azi în Iulius Town
Flight Festival îi invită pe timișoreni la un eveniment de excepție joi, 7 decembrie 2023. „Rock for Life” reunește legende ale rock-ului timișorean: Phoenix, Cargo, Mircea Baniciu și Implant pentru refuz, în cadrul unui concert care va avea loc în parcarea VIP UBC3 din Iulius Town Timișoara. Intrarea este gratuită, iar primele acorduri se vor…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 decembrie 2023
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.12.2023, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: INVESTIȚII: MODERNIZARE STRĂZI: XENOPOL, BANUL SEVERINULUI, ADAM MICKIEWICZ. – Așternere piatră spartă și montat bordură…