Florin Drăgan, reconfirmat pentru un nou mandat în fruntea UPT

Cadrele didactice, cercetătorii și studenții Universității Politehnica Timișoara au ales rectorul pentru următorii 5 ani. Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, reconfirmat pentru un nou mandat.

Conform Regulamentului aprobat de Senatul Universității Politehnica Timișoara, marți, 12 decembrie 2023, cadrele didactice, cercetării și studenții UPT și-au ales rectorul pentru viitorii de 5 ani, actualul rector, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, fiind reconfirmat pentru un nou mandat.

Din efectivul total de 598 de electori, la urne s-au prezentat 491 (82%), au fost 464 de voturi valabil exprimate, 23 de voturi anulate și 4 voturi albe. Astfel, noul rector ales al Universității Politehnica Timișoara este conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care a întrunit 464 (94.5%) de voturi „pentru”.

„Le mulțumesc tuturor cadrelor didactice și studenților care mi-au acordat încrederea pentru un nou mandat. Votul a fost pentru un program managerial ambițios, pornind de la proiectele pe care le-am derulat în acest prim mandat. În urmă cu 4 ani, în momentul candidaturii mele, îmi propuneam în primul rând o schimbare de cultură organizațională în Politehnică. Nu bănuiam atunci toate provocările cu care ne-am confruntat, inclusiv cei doi ani de pandemie. În acest context am căutat să avem o transformare organizațională cât mai lină, poate pentru unii prea rapidă, care a implicat în anumite cazuri o schimbare de mentalitate sau de poziționare a diferitelor procese din cadrul universității. În această perioadă au venit oameni din afara universității cu experiență relevantă în domeniile lor de activitate, am schimbat împreună imaginea universității sau modul în care comunicăm, anumite abordări din zona financiară, de patrimoniu, internaționalizare, antreprenoriat sau am ancorat solid universitatea noastră în domeniul cultural. Poate că această perioadă ne-a făcut să ne redefinim de multe ori cuvinte ca implicare, împreună sau asumare”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rector în funcție și rector ales al Universității Politehnica Timișoara.

Acesta a vorbit ;i despre planurile din viitorul apropiat al UPT: „În continuare ne propunem și consolidarea unui rol regional al Politehnicii, în acord cu tradiția noastră, rol regândit în ultimii 2 ani prin proiectele desfășurate pe învățământ dual la Arad și respectiv cele dezvoltate în jurul Facultății de Inginerie de la Hunedoara. Dacă Timișoara s-a obișnuit să gândească soluții mai mult pentru ea, perspectiva oferită de Politehnică trebuie să împingă orașul tot mai mult înspre un rol pregnant regional”, a mai spus Drăgan.

În calendarul electoral aprobat de Senatul UPT urmează alegerile directorilor de departament, a membrilor în consiliile departamentelor, a membrilor Senatului UPT și a membrilor în consiliile facultăților (14 decembrie 2023), validarea rezultatelor acestor alegeri de către Senat (18 decembrie 2023), începerea mandatului noului Senat, alegerea președintelui Senatului, validarea rezultatelor alegerilor pentru funcția de rector (21 decembrie 2023).

Mandatul rectorului începe la data de 15 martie 2024, după confirmarea acestuia de către Ministerul Educației, după care urmează încheierea cu Senatul universitar a unui un contract de management, cuprinzând criteriile şi indicatorii de performanţă managerială, drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale, numirea prorectorilor, în conformitate cu prevederile art. 135, alin. 2 din Legea nr. 199/2023 și a Cartei UPT, în baza consultării Senatului UPT, dintre cadrele didactice titulare și/sau cercetătorii titulari din universitate, precum și organizarea concursului public de selecţie a decanilor, la nivelul facultăţii.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

LA FAMIGLIA RECTORILOR a spus: (decembrie 14th, 2023 at 03:42 )

O MAGIE pina in virful Ministerului Educației
Se votează mereu aceeași între ei pentru împărțirea tortului adică bugetul gras al banilor europeni și taxele studenților.
Doar Kovesi cu al ei DNA a mai băgat frica și stopat MEGACORUPTIA
De aceea a și fost ÎNLĂTURATĂ cu acceptul lui Johannis marele REPETENT AL REFORMEI DIN EDUCAȚIE
România e țară JEFUITĂ în toate domeniile de clanuri mafiote transpartinice
De aceea românii pleacă din țară în masă

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.