Pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a oraşului, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde de consum și încălzirii, în ziua de joi, 21.12.2023, de la ora 9ºº până la ora 15ºº, la punctele termice 27 și 28. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Martir Gh. Iosub, Martir D-tru Osman, Leandrului, Sever Bocu, Amiciției, Arcașilor, C-tin cel Mare, Ecoului, Martir Silviu Motohon, Perlei – în total, un numar de 41 de branșamente.
Totodată, având în vedere notificarea transmisă de către AQUATIM SA privind execuția unor lucrări de conectare conducte la intersecția străzii Semenic cu Bulevardul Take Ionescu, planificate tot pentru ziua de joi, 21.12.2023, între orele 8:00 – 19:00, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde de consum și apei reci hidrofor, la PT 23. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: A. Popovici, Mart. M. Todorov, Popa Șapcă, T. Mihaly, V. Lucaci – în total, 25 de branșamente
La finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, motiv pentru care se recomandă evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.
Comentarii prin facebook