Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu,
prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Vă binevestesc vouă bucurie mare. (Luca 2,10)

Iubiți frați întru Hristos,

Tema pe care o propune această scrisoare pastorală este bucuria; bucuria adusă din Cer și vestită de îngeri.

„În ținutul acela [al Betleemului] erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.” (Luca 2,8- 11).

Personajele paginii evanghelice la care facem referință sunt păstorii și îngerul. Vestea îngerului îi trimite pe păstori spre copilul Isus, căruia îi stau alături mama Sa Maria și dreptul Iosif, tatăl ocrotitor.

Păstorii sunt oameni simpli. În condițiile de atunci ei împlinesc o muncă obișnuită pentru a-și întreține familiile, muncă ce are exigențele și dificultățile ei.

E noapte, e liniște, și acest fapt permite tainei să se reveleze. În timpul nopții gândurile omenești se așază și se limpezesc, iar căutările se luminează, uneori și prin vis.

Confirmarea autenticității apariției îngerului și a mesajului adus de el, vine din faptul că păstorii sunt mai mulți și își pot verifica experiența unul cu altul, precum și din faptul că semnele indicate de înger coincid cu ceea ce vor afla în Bethleem: „au găsit pe Maria, pe Iosíf şi copilul culcat în iesle”. (Luca 2,16)

Păstorii sunt primii destinatari ai bucuriei aduse din cer. Rolul lor, după ce vor cerceta și se vor convinge de autenticitatea viziunii, este de a împărtăși mesajul și bucuria și altora.

După acest model și considerând elementele ce se regăsesc în evanghelia citată, păstorii sufletești de azi au rolul de a primi, păstra și transmite bucuria cerească lumii în care trăiesc. Dar ei, păstorii sufletești au și rolul de a pregăti sufletele pentru a primi tainica bucurie: „Vi s-a născut un Mântuitor” (Luca 2,11).

Mesajul bucuriei vine printr-un înger. „Cinstitele puteri cerești fără de trupuri”, cum le definește Biserica de Răsărit, spiritele netrupești, sunt ființe cerești care fac legătura între Dumnezeu cel negrăit și lumea noastră, lumea spiritelor întrupate.

Îngerii sunt mesageri divini care apar în istoria mântuirii în momente cruciale cu rolul de a preciza teologic cele ce se întâmplă. Așa a fost la Buna vestire, când Arhanghelul Gavril îi spune Fecioarei Maria: „Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. […] Va fi numit Fiul Celui Preaînalt […]. Spiritul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; […] iar sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1,31-35).

Tot la fel, prin mesaje îngerești este înștiințat și dreptul Iosif cu privire la sarcina din sânul Mariei, logodnica sa, și la ceea ce îi cere Dumnezeu în acel context. Îngerii apar din abundență cu ocazia Nașterii lui Isus. Tot ei clarifică semnificația mormântului gol și a giulgiurilor părăsite la Învierea lui Isus și, în fine, precizează semnificația înălțării Sale la Ceruri.

Asemenea îngerilor, mesageri ai lui Dumnezeu, preoții au misiunea de a căuta în rugăciunea lor – dialog cu Dumnezeu, înțelesul semnelor timpului, misiunea de a preciza și de a transmite generației de azi mesajul evangheliei.

Contextul în care are loc Nașterea lui Isus, din multe puncte de vedere nu este diferit timpurilor noastre: pe atunci, era stăpânirea romană, erau taxele, era munca dură de toate zilele, erau îngrijorările vieții. Și venirea lui Mesia cel profețit părea că întârzie.

În zilele noastre „stăpânirea” este mai subtilă, e ideologică; munca e tot grea și îngrijorările nu lipsesc; Isus – Mesia rămâne în mare parte necunoscut și ignorat.

Generalizând, putem spune că avem azi un context și saturat și tentat. Ne-am săturat de reclame ce ne mint și uneori reușesc să ne păcălească și să ne fure. Ne-am săturat de promisiuni ce vin din multe părți. Există în societatea noastră o saturație de informații care nu ne sunt necesare și, pentru o anumită pătură socială, o saturație a bunăstării.

Multitudinea religiilor, a confesiunilor și a pseudo-religiilor lărgește și mai mult confuzia. E un context în care devine tot mai simplu ca fiecare să-și creeze propria religie pe care nici nu mai e dispus să o confrunte cu autenticitatea religiei și a confesiunii sale declarate.

Suntem adesea tentați, ispitiți. Scara tentațiilor este extrem de accesibilă și de largă mai cu seamă acum, prin intermediul internetului. Diferitele tentații ne tulbură și nu ne lasă să fim noi înșine, să avem receptivitatea necesară primirii unui mesaj autentic și curat venit din Cer.

Iubiți credincioși,

Să ne oprim la cuvântul „bucurie” din mesajul îngeresc.

Făcând parte din sfera afectivă, bucuria este o emoție umană fundamentală. Lumea, și noi cu ea, avem nevoie să ne bucurăm. E plăcut, reconfortant, benefic și dătător de energie să fim bucuroși. Însăși starea noastră de sănătate are de-a face cu acest sentiment.

Bucuria este un sentiment de satisfacție, de armonie și de plinătate care vine pe neașteptate, naște în inimă ca un dar și nu poate fi stârnit artificial.

Desigur că există mai multe tipuri de bucurie în funcție de dimensiunea umană în care aceasta naște, și pe care o atinge mai intens. În imnografia Bisericii de Răsărit regăsim doi termeni pentru acest sentiment: „bucurie” și „veselie”.

Există o bucurie curată a naturii numită „veselie”, – dar există și o bucurie spirituală care vine din lucrarea și atingerea lui Dumnezeu.

Bucuria este și un sentiment profund religios, un dar al lui Dumnezeu de la care provine, este rodul iubirii Sale pentru noi – întâlnind răspunsul nostru la aceasta. Bucuria aparține inimii mesajului biblic.

Din cuvintele Prorocului David exprimate în Psalmul 50, înțelegem că cel mai adânc motiv al bucuriei este conștiința mântuirii: accesul la Dumnezeu, prietenia Sa, comuniunea cu El, perspectiva cerurilor deschise. Aceasta o cere Prorocul David trezit din nebunia păcatului său: „dă-mi iarăși bucuria mântuirii” (Psalmul 50,14). Fără această bucurie care i-a însoțit viața, el nu mai poate trăi.

Se vede că avem nevoie să ne fie indicat, precizat și mereu reamintit care este fundamentul și izvorul adevăratei noastre bucurii. E necesar să ne conectăm la sursa bucuriei ținând sufletul înălțat spre ea. Până și ucenicii lui Isus, atât de apropiați Lui, au nevoie de această precizare. Atunci când bucuria lor era succesul misionar și biruința asupra lucrării răului, Maestrul le spune: „Bucuraţi-vă, mai ales pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (cf. Luca 10,20).

Motivațiile bucuriei religioase sunt date de experiența cu­noașterii tainelor lui Dumnezeu, a misterului Întrupării Cuvântului Său, a tainei Împărăției Cerurilor deschise, precum și de experimen­tarea în simplitate a fraternității și a comuniunii cu semenii. Toate acestea sub privirea lui Dumnezeu.

Bucuria care vine din Cer, de la Dumnezeu, prin înger, creează un cadru, o atmosferă. Un suflet trist este închis și nu poate fi receptiv și primitor. În același timp bucuria care vine din Cer are putere creatoare. Arhanghelul Gavril se prezintă Mariei cu acest mesaj: „Bucură-te!” (Luca 1,28), iar imnografia Bisericii de răsărit cântă faptul că „deodată cu glasul Arhanghelului, Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat” în sânul Fecioarei. (cf. troparul Născătoarei de Dumnezeu glasul I). Bucuria cea mare devine începătoare de viață și creatoare.

Mesajul bucuriei este: „Astăzi, vi s-a născut Mântuitorul care este Hristos Domnul.” (Luca 2,11).

Prorociile privind venirea lui Mesia în lume abundă în Vechile Scripturi, și El este așteptat cu dor de poporul credincios al lui Israel. Femeia samarineancă o spune spontan: „Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos.” (Ioan 4,25).

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, poartă în adâncul sufletului său dorința de Dumnezeu – chiar și atunci când nu știe aceasta și nu știe să o exprime.

Conținutul mesajului de bucurie adus de înger ne privește în mod fundamental. Privește atât starea noastră sufletească: primirea harului Divin și viețuirea în Hristos, cât și soarta noastră după trecerea prin pragul morții. Isus vine să aducă mântuirea deplină a omului, în realitatea existenței sale, în viața aceasta și pentru veșnicie.

Din punct de vedere biblic, mai întâi e de precizat că „Dumnezeu însuși vrea ca toţi oamenii să se mântuiască.” (cf. 1Timotei 2,4). Observăm apoi faptul că înșiși ucenicii, ascultându-l pe Isus vorbind despre mântuire, o resimt ca pe o provocare de netrecut: „Atunci, cine se poate mântui?” (Marcu 10,26), întreabă ei. „Cine va crede şi va fi botezat” (Marcu 16,16) și va rămâne „statornic” (cf. Luca 21,19), „răbdând până la sfârșit” (cf. Matei 24,13), acela va fi mântuit, răspunde Isus.

Această mântuire care vine prin Hristos Isus, o cântă Fecioara Maria în imnul Magnificat: „spiritul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1,47); o privește întrupată, copleșit, dreptul Simeon ținându-L în brațe pe Mesia: „ochii mei au văzut mântuirea Ta (Luca 2,20); o descoperă și vestește Apostolul Andrei fratelui său Simon: „L-am găsit pe Mesia!” (Ioan 1,41), și lăsând toate, îl urmează împreună.

Hristos Isus „va mântui poporul său de păcate” (Matei 1,21), dar și poporul trebuie să lucreze la mântuirea sa „cu frică și cu cutremur” (Filipeni 2,12). E mântuirea adevărată pe care Isus o împlinește vizibil, în cotidian: „Astăzi s-a făcut mântuire acestei case” (Luca, 19,9), o parte însă a acestei mântuiri e conținută tainic „în speranţă” și se va revela la timpul său, „căci în speranţă am fost mântuiţi.” (Romani 8,24).

Mântuitorule Isus, vestit păstorilor din Betleem de îngerul trimis din cer, învață-ne să descoperim și să trăim prospețimea bucuriei Nașterii Tale. Prin întruparea Ta ne-ai deschis poarta spre fericirea veșnică. Lucrează, te rugăm, mântuirea în comunitățile, familiile și sufletele noastre și ne dăruiește timpuri de pace.

Iubiți credincioși,

Eparhia de Lugoj a trecut în anul 2023 prin evenimente rare. Plecarea la cele veșnice cu misiunea împlinită a Preasfințitului Episcop Alexandru și apoi instalarea noului episcop au cerut mobilizare, energie și resurse în a organiza evenimentele care s-au succedat.

A început organizarea structurilor de conducere, consultative și operative ale eparhiei, demers care cere un anumit timp, acomodare și formare în vederea bunei colaborări. Cere, de asemenea, ca – mai ales preoții – având diferite competențe, să găsească în ei disponibilitatea și generozitatea de a contribui, în jurul noului episcop și sub călăuzirea lui, la bunul mers al eparhiei, al protopopiatelor și al parohiilor, pentru binele sufletelor de păstorit.

Am sărbătorit de curând împlinirea a 170 de ani de la înființarea Eparhiei de Lugoj; o sărbătoare frumoasă, ocazie de rememorare a trecutului, a lucrării lui Dumnezeu prin Biserica Greco-Catolică în Banat, ocazie de conștientizare a zestrei moștenite; ocazie de comuniune, de bucurie și de înnoire a speranței.

Suntem recunoscători și îi încredințăm zilnic în rugăciune Bunului Dumnezeu pe toți binefăcătorii eparhiei noastre care și în anul ce se încheie au sprijinit proiectele eparhiei, parohiile și pe preoții noștri, în diferite moduri.

Tuturor, clerului, călugărilor, călugărițelor și dumneavoastră iubiților credincioși vă dorim sărbători cu sănătate, pace și har!

† Ioan,
Episcop al Eparhiei
Greco-Catolice de Lugoj