Tramvaiul Timiș 2 revine pe traseu într-o cursă comemorativă a evenimentelor din 16 Decembrie 1989. Timişorenii sunt aşteptaţi astăzi, începând cu ora 17.00, la o plimbare gratuită cu Timiș 2 – tramvaiul simbol al Revoluției.
Plecarea va fi din Piața Libertății, pe traseul: Piața 700 – Piața Maria – Piața Iosefin – bulevardul Dâmbovița – Shopping City Mall – retur pe același traseu spre Piața Libertății – Piața Traian – Gara de Est și revenire spre Depoul din bulevardul Dâmbovița.
“Puteți să ne însoțiți în plimbarea noastră urcând din orice stație aflată pe traseu și vă promitem o atmosferă încărcată cu povești de altădată, pe care cei prezenți și le vor putea împărtăși de-a lungul traseului generos. Am fi foarte bucuroși dacă v-am regăsi în plimbarea tramvaiului Timiș 2 și, de data aceasta, biletul vi-l vom înmâna noi, sub forma unei cărți poștale pe care o veți putea păstra ca memento a cursei comemorative. Totodată, cu sprijinul Asociației Memorialul Revoluției, în perioada 16 – 20 decembrie 2023, pe ecranele aflate în stațiile mijloacelor de transport Spitalul Militar și Catedrala Mitropolitană (stația de autobuz), vom comemora cu emoție și recunoștință, zilele Revoluției din 1989 din Timișoara”, au transmis reprzenatnţii STPT.
Comentarii prin facebook