UPT a lansat vinilul „O sută de ani”, al formației RockIng, constituită din absolvenți celebri

Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 20 decembrie 2023, lansarea vinilului single „O sută de ani”, al formației RockIng, cu doar câteva ore înainte ca aceasta să susțină primul său concert live, pe scena din Piața Victoriei, în cadrul manifestării „Rock for Revolution”, organizată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. La eveniment au participat toți membrii formației, care au acordat și autografe cu această ocazie.

„Mă bucur să fim aici, împreună. E vorba de un proiect care a început în mandatul fostului rector, dar pe care l-am sprijinit și care, în 2020, a constituit unul dintre momentele importante ale aniversării Centenarului Politehnicii. Acum, în contextul anului viitor, an în care sărbătorim 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Politehnicii, să avem o formație din nume sonore ale muzicii din România, cred că e foarte important, mai ales că venim și într-un final de an de Capitală Culturală Europeană, în care Politehnica a fost unul dintre pilonii principali. Am avut teatru care s-a jucat în halele Politehnicii, avem MV Sci Art, avem muzică, avem Festivalul de Literatură, cu absolvenți ai Politehnicii implicați, dar nu numai. Mă bucură foarte mult să fim din nou împreună, într-un moment frumos, de final de an”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, în urmă cu mai bine de trei ani, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, s-au reunit pentru a forma o super-formație – RockIng – ce a susținut un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara. Din păcate, din cauza pandemiei, concertul a fost difuzat doar online.

Din grup fac parte absolvenți celebri ai instituției de învățământ superior, fiecare având câte o carieră prestigioasă: Mircea Baniciu – voce, chitară (Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock); Călin Pop – voce, chitară (Celelalte Cuvinte); Tiberiu Bako – bass (Cargo, Pro Musica); Teodor Pop – claviaturi (Jazzybit); Valentin Potra – baterie (Abra, Blazzaj, Impact, Arca), Octavian Horvath (Implant Pentru Refuz).
Proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT, a presupus pregătirea și interpretarea pe scenă a 15 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației, plus o piesă nouă, „100 de ani”, dedicată Centenarului UPT.

Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban. Versurile adiționale sunt semnate de Octavian Horvath. Videoclipul a fost realizat de Ovidiu Novac, și el absolvent al UPT, la fel ca și inginerul de sunet, Uțu Pascu.

Editat în condiții grafice excelente, cu o copertă sugestivă, având pe verso imaginea formației și componența – cu fiecare membru având specificată facultatea din cadrul UPT și anul absolvirii – vinilul „O sută de ani” reprezintă suportul exclusivist meritat de melodia dedicată UPT, de componența stelară care a realizat melodia.

Vinilul și coperta au fost fabricate în Germania, după materialul audio și grafica furnizate de la Timișoara. Fața A este ocupată de melodia cântată vocal (de Mircea Baniciu, Călin Pop și Octavian Horvath) iar fața B conține varianta instrumentală a aceleiași compoziții.
Producția vinilului s-a realizat cu sprijinul Campus Creativ UPT, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Discul este distribuit de UPT în scopuri promoționale.

Clipul poate fi vizionat AICI.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!

Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.