Durerea din colonul gândirii președintelui Simion

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

George Simion, președintele unui partid conservator, zice-se de dreapta, făcut pentru oameni simpli, curați și temeinic așezați în tradiție, familiști, duși pe la biserică, am putea spune că este un personaj mult diferit de ce amestecă dumnealui în discursuri. A învățat doctrina de dreapta mai degrabă prin peluzele stadioanelor decât prin școală, rafinat intelectual sigur nu este, iar dacă am fi noi lipsiți de eleganță am putea zice că e mai degrabă un bagabont decât un model de urmat în viață. Dar nu spunem, căci cine suntem noi să îl judecăm pe George Simion? Este președintele unui partid aproape adus la guvernare de un electorat manipulat, cum se întâmplă în mai toată Europa, în interesul sponsorilor ce au interesul să țină deschis acest război hibrid.

George Simion a spus recent, într-un discurs ce s-a vrut a fi magnific, că România ar trebui să fugă de ambele Uniuni aflate la estul și la vestul său. De Uniunea Sovietică a fugit decenii, deși nu cred că Rusia îl deranjează prea tare pe președintele AUR. Iar acum, zice Simion, ar fi cazul să fugă și de „cealaltă Uniune Sovietică”, cea de la Bruxelles. Uniune care, spre deosebire de prima, cea de la Răsărit, ți-a dat mult mai mult decât ți-a luat. Și nu mă refer numai la bani, ci și la civilizație, liberă circulație, mod de viață, chiar dacă pentru asta încearcă să te obișnuiască cu reguli noi, așa cum altădată sasul l-a învățat pe sibian, iar svabul, pe bănățean. 

Acea Uniune Europeană aproape „sovietică” în capul lui George Simion încearcă să ne modifice viețile în multe feluri, astfel că noi nu ne mai putem vedea de ale noastre, așa cum le știm prin satele bunicilor noștri. Dar să vedem ce ar vrea să conserve George Simion când se dă un atât de febril conservator. Tăiatul porcului prin secționarea beregatei, conform tradiției strămoșești, să vezi cum horcăie animalul dându-i sângele prin toate rănile. Cu tot tacâmul de după, măcelăria cu meseriași din sat, babele spălând mațele, punând la fiert măruntaiele și pregătind papricașul sau curechiul pentru bărbații jumătate matoliți până la etapa cârnaților. 

Sincer, și mie mi-e dor de asta, dar mi-e dor din perspectiva vârstei, a revederii cu cei dispăruți, însă, dincolo de asta, asomarea în locul înjunghierii mi se pare că te face oricând un altfel de om, în bine, nu în rău. Pentru ce mai plânge George Simion? Pentru munca pământului făcută după cum o dorea natura când nu erau chimicalele băgate în plante și în tot lanțul de procesare până la carne? Din ce perioadă? Poate interbelică, căci mai apoi agricultura modernă a pompat astfel de substanțe în noi până să ceară chiar Uniunea „Sovietică” cea europeană restricțiile și programe de echilibrare ale terenurilor. 

Carbonul și amprenta lui, da, este o obsesie, și noi știm că George Simion ar vrea să se încălzească cu lemn și cărbune, cel mult gaz metan, nu cu curent solar, eolian sau pe energie nucleară. Alegătorii d-lui Simion duceau pe vremea lui Ceaușescu sticlele la schimb în centre de recoltare. Acum poate că sunt deranjați să facă asta cu ambalajele de plastic sau cu selecția deșeurilor impusă de UE „sovietică”. Ne plângem că imperialiștii europeni ne trimit tiruri cu gunoaie, dar de ale noastre nu ne interesează. Suntem la coada clasamentului la capitolul selectare și închidere a deponeelor neconforme și ilegale, dar asta nu pare să intereseze electoratul d-lui Simion.

Suntem presați să respectăm reguli pentru care ne-am angajat să le respectăm atunci când am aderat la Uniunea Europeană, e adevărat, dar asta ar face oricine când te primește într-un club. Dacă nu faci diferența între cum te „obligă” Uniunea ”Sovietică” Europeană față de cum o făcea originala Uniune Sovietică, cu ani de pușcării pentru oponenții politici, zeci de mii de morți în temnițe, văzând că moștenitorul acelei Uniuni face azi aceleași atrocități, sugrumând fizic orice opoziție și opinie politică contrară, trebuie să fii dus de tot cu pluta ori să o faci cu intenția limpede a manipulării. 

Cum ar mai fi ales George Simion astăzi în alegeri libere parlamentar sau președinte de țară, dacă Uniunea ”Sovietică” Europeană ar organiza scrutinuri cum încă o face originalul URSS? Cum ar protesta George Simion pentru tot ce nu-i convine la Uniunea Europeană prea liberală, cu libertățile sexuale și diferite reglementări LGBTQ, dacă „sovieticii” de la Bruxelles ar trata persoane ca alde Simion așa cum îi tratează Putin pe incomozii Moscovei? Că nu cred că-i place Noviciokul.

George Simion ar protesta oare la fel de aprig și împotriva unor defecte comportamentale despre cum văd unii românii violul sau violența domestică, dreptul bărbatului asupra femeii și alte apucături rupte din patriarhatul feudal? Căci aceste „tradiții” nu mi se par cu nimic mai rezonabile decât altele infierate de ideologii AUR țintind Europa. Apropos, măcar o zi să fie Bruxelles-ul cum zice Simion că este, dictatorial, brutal, să pună un activist pentru libertăți sexuale, din ăla în costum de piele și cu chipiu de șofer de autobuz, să facă o „reeducare” strașnică cu președintele AUR. Dar nu este.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

barză, brânză, mânz, varză de Bruxelles a spus: (februarie 29th, 2024 at 10:17 )

AUR și S.O.S. RO au un mijloc foarte simplu de a protesta împotriva UE (Uniunea Sovietică Ailaltă era USA, în bancurile de pe vremuri, dar Simion nu știe!): să înscrie 0 (zero) candidați pe listele pentru europarlamentare. Altminteri, fac figură de amish-i ținând predici moralizatore de la tejgheaua unui bar de noapte cu stripteuze.
Să caute, dl Simion, un exemplu de țară care s-a întors spre trecut și-a trăit fericită până la adânci bătrâneți că-l votez și eu.

M.A. a spus: (februarie 29th, 2024 at 12:07 )

Doamne, cu ce a greșit poporul român să apară așa individ în politică.
Dacă trăia într-o dictatură era deja la închisoare cu ce declarații face tot timpul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.