Nesimţirea se plăteşte. Un timişorean a fost amendat cu 30.000 de lei, după ce a aruncat moloz în plină stradă

Un bărbat a fost sancționat cu 30.000 de lei de către polițiștii locali după ce a abandonat zece saci cu resturi de la materiale din construcții pe Blv Iuliu Maniu.

Polițiștii locali aflați în patrulare miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, în zona Iosefin, au observat un bărbat care a abandonat pe domeniul public, pe Blv Iuliu Maniu, mai mulți saci cu resturi de la materiale din construcții. În urma legitimării s-a stabilit că bărbatul are 27 și domiciliul în Timișoara. Acesta a declarat că a lăsat cei șapte saci cu glet și trei saci cu moloz în acel loc după ce a efectuat reamenajarea unui imobil din zonă. Cel în cauză a fost sancționat conform OUG 92/2021 cu suma de 30.000 de lei și somație cu termen să ridice sacii cu resturi și să îi predea unui agent autorizat.

În ultima lună, încă o persoană fizică a fost sancționată de polițiștii locali cu amendă de 30.000 lei, conform aceluiași act normativ, pentru abandonul de deșeuri în zona centrală a orașului. De amintit că potrivit

OUG nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, articol 20, abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt interzise și se sancționează cu amenzi de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, si de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic

Un ceaun cu de toate are darul de-a anula orice fel de divergenţe doctrinare ori de altă natură. S-a întâmplat de 1 mai, la Gaiu Mic, comuna Moraviţa, unde preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a fost prezent alături de mai mulţi lideri ai PNL Timiş la evenimentul „Ceaunul Gastronomic”. Mai sunt trei zile până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium

Au suferit, dar s-a meritat! Politehnica Timișoara a trecut cu 2-1 de Csikszereda Miercurea Ciuc în runda a VII-a din play-off-ul Superligii feminine, cu un gol decisiv venit în prelungiri. Prima repriză a fost echilibrată, cu ambele echipe trecând la timona jocului. Gazdele au intrat însă la pauză cu 1-0, după golul marcat de tânăra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare cu Miercurea Ciuc și continuă lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara va avea loc o nouă ediție a Ezoteric Fest, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”. Organizatori sunt Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Evenimentul are loc în perioada 8-10 mai 2026, la Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ezoteric Fest revine la Timișoara cu o nouă ediție
Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.