Conducerea RETIM a luat mai multe măsuri cu implementare imediată, după ce unii angajaţi au intrat în grevă

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către unii angajați ai Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM, care în ultima săptămână fie nu au lucrat, fie nu au respectat programul de colectare a deșeurilor, conducerea companiei a luat unele măsuri.

Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de muncă în vigoare obligatoriu pentru societate și angajați, compania RETIM Ecologic Service S.A. a invitat la dialog Sindicatul Liber RETIM Ecologic Service S.A. și angajații greviști, în vederea detensionării situației. În urma acestor discuții, societatea RETIM Ecologic Service S.A. comunică următoarele măsuri cu implementare imediată:

 Numirea unui nou Șef de Secție de Salubrizare 1 pentru coordonarea activității personalului responsabil pentru serviciile de salubrizare din Zona 1 Timiș;

 Majorarea salariului șoferilor cu 1.000 de lei net;

 Majorarea salariului personalului deservent (încărcători) cu 246 lei net.

RETIM menționează că este, de asemenea în curs de a ajusta salariile în cadrul companiei și pentru celelalte categorii de angajați în vederea asigurării egalității de tratament.

“Compania îți cere scuze față de toți cetățeni afectați de disconfortul creat în ultima săptămână și îi asigură că a întreprins măsurile necesare pentru reînceperea lucrului, înțelegând împortanța prioritară a accesului cetățenilor la un serviciu de salubritate derulat în parametrii optimi pentru activităţile de colectare a deșeurilor din Zona 1 Timiș, inclusiv Municipiul Timișoara. RETIM utilizează un sistem tehnologic de identificare, recunoaștere și contorizare a rutelor parcurse de personalul de pe traseu, folosind un sistem de monitorizare omologat, toți angajații fiind informați în acest sens, conform prevederilor legale în vigoare”, transmit reprezentanţii RETIM.

Pentru remedierea situației creată, RETIM aduce la cunoștința publicului faptul că a mobilizat echipaje suplimentare de colectare din alte zone de operare.

“Avem încredere că personalul din Secția 1 de Salubrizare 1 va înțelege să reia de îndată activitatea de

colectare, desfășurată de ani de zile într-un mod responsabil”, au încheiat reprezentanţii RETIM

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (mai 9th, 2024 at 16:42 )

Să sperăm că facturile vin la timp și clienții nu întîrzie cu plata ,greva este o modalitate legitimă dar nu fiecare cum vrea și cînd vrea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a propus ca, din acest an, ziua de vineri din cadrul marii sărbători a oraşului să fie dedicată special talentelor locale. În mod tradiţional, Zilele Orașului Sânnicolau au loc în primul weekend al lunii septembrie şi durează trei zile. Ziua de vineri din cadrul Zilelor Orașului Sânnicolau Mare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.