Stirile din ziua: 25 mai 2024

Dobra, lansat în cursa pentru Lugoj, de Simonis, Grindeanu și Ciolacu: ”Ne-am săturat de amatorism, de lipsă de experiență, de o administrație care ignoră nevoile cetățenilor”

Dobra, lansat în cursa pentru Lugoj, de Simonis, Grindeanu și Ciolacu: ”Ne-am săturat de amatorism, de lipsă de experiență, de o administrație care ignoră nevoile cetățenilor”

Călin Dobra, candidatul PSD la funcția de primar al Lugojului, a avut parte, sâmbătă de un eveniment de lansare a candidaturii sale așa cum nu își putea dori mai mult. Alături de el s-au aflat președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, prim-vicepreședintele partidului, Sorin Grindeanu, dar și candidatul social democraților la funcția de președinte al

Universitatea de Vest Timișoara a sărbătorit 80 de ani de la înființare/FOTO

Universitatea de Vest Timișoara a celebrat 80 de ani de la înființarea instituției de învățământ superior, prin intermediul unui eveniment deosebit, susținut pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”. O serie de personalități au oferit mesajul lor aniversar, iar evenimentul a continuat cu un spectacol aniversar de excepție, susținut de studenții Facultății de Muzică și Teatru

Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sorin Grindeanu, pe şantierul porţiunii cu tuneluri de pe Autostrada A1

Constructorul lotului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva, celebra porțiune cu tuneluri pentru urși, este deja pe șantier și lucrează la partea care nu include aceste tuneluri speciale. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent sâmbătă pe șantierul de la Margina, alături de primul ministru, Marcel Ciolacu, a spus ca în două-trei săptămâni se va elibera

Cum se poate dezvolta comuna Dumbrăviţa printr-o colaborare cu UPT. Întâlnire între rectorul Florin Drăgan şi primarul Horia Bugarin

Zilele trecute, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, s-a întâlnit cu rectorul Universităţii Politehnica, Florin Drăgan, discuţiile purtându-se pe marginea unor vechi şi viitoare colaborări. Întâlnirea a venit şi în contextul în care Universitatea Politehnica s-a remarcat, în ultimii ani, printr-o mult mai mare deschidere spre mediul de afaceri, dar şi spre zona de administraţie, ieşind

Progres vizibil la lucrările pentru viitorul Pasaj Solventul

Pe șantierul pasajului Solventul se  înregistrează un progres vizibil, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău. El a fost pe şantier pentru a urmări lucrările complexe necesare pentru împingerea chesonului pe sub liniile de tren, fără oprirea traficului feroviar. Prezent pe şantier, Ruben Laţcău a dat câteva detalii tehnice despre actuala etapă de lucrări. El a afirmă că

Mirosuri pestilenţiale la Şag. Primarul Flavius Roşu a sesizat instituţiile statului

Tot mai mulţi cetăţeni din Şag se plâng că pe raza localităţii se simt mirosuri grele, specifice fermelor. Cel mai probabil acestea sun produse de deversări necontrolate de dejecţii la fermele de animale din zonă. Primarul Flavius Roşu a făcut mai multe sesizări la instituţii ale statului pentru a verifica această problemă.  Confruntat cu această

Editorial de Ino Ardelean

A capturat-o Oculta şi pe Olimpia Oprea? Sau am mai primit o mostră despre cum se făcea administraţie în perioada Robu?

Marii specialişti în teorii ale conspiraţiei, state paralele sau perpendiculare ori tuneluri dacice pline cu energii extraterestre au tot vorbit în ultimii ani de un mare Plan al Ocultei Mondiale de-a pune în fruntea Timişoarei un agent BND, având rolul de-a ne transforma într-o colonie. Lucrurile sunt extrem de clare până aici, nu-i aşa? În

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 mai 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.05.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.  

Etichete:
Top