Meteorologii anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 – 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării.
Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima jumătate a săptămânii viitoare. La munte, media temperaturilor maxime va fi de 14 grade la începutul intervalului, va oscila între 8 şi 10 grade în perioada 8 – 14 mai, iar spre finalul celei de-a doua decadă sunt estimate valori în jurul a 16 grade.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Banat, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, însă la mijlocul săptămânii, în special în zilele de 9 şi 10 mai se va răci, iar temperaturile maxime vor fi general de 19…20 de grade. Pentru intervalul 11 – 14 mai, media temperaturilor maxime va urca uşor până spre 22…23 de grade, iar după 15 mai sunt estimate valori în jurul a 28 de grade. Media temperaturilor minime va fi în general de 10…12 grade, cu valori uşor mai ridicate după jumătatea lunii.
Vor fi ploi pe arii relativ extinse în zilele de 9 şi 10 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.
Comentarii prin facebook