Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice poate fi admirată în Iulius Town

În acest final de săptămână, în Iulius Town, sunt așteptați iubitorii de satiră, care vor descoperi o expoziție cu peste 300 de caricaturi realizate de artiști români. Timișorenii care vin în Iulius Mall pot beneficia și de o spirometrie gratuită, iar cei care s-au înscris la Timotion au timp până sâmbătă să își ridice kit-urile din zona Cinema City. Copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși” în cadrul Teatrului de Păpuși.

De-a lungul timpului, artiștii au apelat la caricatură pentru a transmite idei și mesaje într-o formă inedită și care, de cele mai multe ori, a amuzat publicul.

Până pe 16 mai 2024 în Iulius Town puteți admira o colecție impresionantă ce cuprinde peste 300 de lucrări realizate de artiștii Traian Abruda, Radu Clețiu, Liviu Curtuzan, Sergiu Nicola, Radu Stoica și Ilie Chelariu.

Atriumul devine un spațiu expozițional, unde timișorenii vor descoperi lucrări umoristice inspirate din societatea actuală și nu numai. Vineri și sâmbătă, în intervalul orar 14.00 – 16.00, Radu Clețiu va fi prezent în Atrium și va realiza portrete caricaturale gratuite.

În acest final de săptămână, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în zona Auchan, poți beneficia și de o spirometrie gratuită, care ajută la diagnosticarea anumitor afecțiuni ale plămânilor, prin măsurarea volumului de aer expirat. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Pneumologie în parteneriat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Dacă te-ai înscris la competiția Timotion, te așteptăm în Iulius Mall să îți ridici kit-ul de participare. Grăbește-te pentru că voluntarii te așteaptă în zona Cinema City până sâmbătă, 11 mai!

Cei mici sunt așteptați de personajele lor preferate la o nouă reprezentare a Teatrului de Păpuși. În această duminică, în food court, de la ora 11.00, copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Reparațiile desfășurate pe DN68A, porțiunea care ține locul lipsă din autostrada A1, Margina – Holdea, au fost încheiate. Acestea au fost realizate între kilometrii 49+829 – km 51+300. Societatea Drumuri și Poduri Banat care s-a ocupat de reparații, a finalizat lucrările săptămâna trecută, ulterior fiind realizate completările de acostament și marcajul rutier, în regie proprie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Juniorii grupei 2015 de la CFR Timișoara (Micii Leoparzi) au participat la un turneu internațional pe litoralul din Bulgaria, ca parte dintr-un cantonament competițional care a inclus și Serbia (Novi Sad) și Croația (Osijek). Este o vară fierbine pentru „leoparzii” lui Adi Brazovan, care au participat la trei turnee puternice. Bilanțul este extraordinar, 21 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii leoparzi au făcut legea în Bulgaria! Victorie la un puternic turneu disputat la Nisipurile de Aur
Scene incredibile la şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare! A fost nevoie de un telefon la 112 şi intervenţia Poliţiei pentru a face ordine. S-a întâmplat joi, 24 iunie, atunci când doi consilieri PUSL, partid care la nivel judeţean este coordonat de Maria Grapini şi Titu Boijin, au făcut un scandal imens, fiind nevoie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal în Consiliul Local Sânnicolau Mare. A intervenit poliţia pentru a evacua din sală doi consilieri ai Mariei Grapini
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), împreună cu Asociația geo-spatial.org și Agenția Spațială Română (ROSA), vor organiza ediția 2026 a „FOSS4G Europe”, cel mai important eveniment dedicat software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. După o pauză de șapte ani, această prestigioasă conferință internațională revine în România, alegând Timișoara ca punct de întâlnire. Evenimentul, ce se va desfășura în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara găzduiește Conferința „FOSS4G Europe”
Lucrările la complexul sportiv pe care Consiliul Județean Timiș dorește să îl ridice la Giroc ar putea demara anul viitor. Deocamdată, consilierii județeni au aprobat demararea studiului de fezabilitate. Aleșii județului au văzut miercuri primele imagini virtuale cu modul în care va arăta proiectul ”Timiș 4 All”, care se va ridica pe un teren generos,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean poate demara studiul de fezabilitate la complexul Timiș 4 All
Top